Alcoolul și iresponsabilitatea la volan continuă să facă victime pe șoselele din Botoșani, dar polițiștii transmit clar că toleranța este zero.
Polițiștii botoșăneni au avut un sfârșit de săptămână plin, cu numeroase intervenții pe linie rutieră. În doar câteva zile, mai mulți șoferi au fost prinși la volan băuți sau cu permisele suspendate, iar bicicliștii și conducătorii de trotinete au intrat și ei în vizorul controalelor.
Șoferi beți în municipiul Botoșani
Cazul cel mai grav a fost înregistrat pe 31 august 2025, când un bărbat de 50 de ani, din comuna Blândești, a fost reținut după ce a fost prins conducând prin municipiul Botoșani cu o alcoolemie șocantă: 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Polițiștii au întocmit dosar penal și l-au plasat pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani”, a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii din municipiul Botoșani au oprit un șofer de 30 de ani, din județul Suceava. Acesta a fost depistat cu 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Tânăr de 23 de ani, la volan fără permis valid
Pe 30 august, polițiștii din Darabani au tras pe dreapta un autoturism condus de un tânăr din Hudești. Verificările au arătat că permisul acestuia era suspendat. Acum este cercetat pentru conducere fără drept.
Șofer de 65 de ani, cu permis suspendat și mașină fără ITP
Tot pe 30 august, în comuna Răchiți, un bărbat de 65 de ani a fost prins conducând cu permisul suspendat din 12 august. Mai mult, autoturismul avea și ITP-ul expirat de peste o săptămână. Pe lângă dosarul penal pentru conducere cu permis suspendat, șoferul a primit amendă și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare.
Bicicliști și trotinete, sub lupa poliției
Nu doar șoferii au intrat în vizor. Pe 30 august, polițiștii rutieri, cei de ordine publică și reprezentanții RAR au desfășurat o amplă acțiune pentru siguranța bicicliștilor, motocicliștilor și a conducătorilor de trotinete.
Rezultatul: 80 de persoane legitimate, 24 de vehicule verificate, 33 de amenzi aplicate în valoare totală de peste 8.000 de lei, două permise reținute și un certificat de înmatriculare retras.