Liderii sindicatelor botoşănene din învăţământ, Liga Sindicatelor din Învăţământ (LSI) şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), au anunţat că membrii de sindicat pe care-i reprezintă vor boicota festivităţile de început de an şcolar.
Boicotul se va face prin neparticiparea la festivităţile de deschidere oficială a anului de învăţământ 2025-2026 şi prin renunţarea la orice fel de activităţi specifice debutului de an şcolar.
„Gest de decenţă şi respect”
Mai mult decât atât, liderii de sindicat le cer politicienilor să facă „un gest de decenţă şi respect” şi să evite luni unităţile de învăţământ.
Mesajul a fost transmis de liderii de sindicat în şedinţa Comisiei de Dialog Social de joi, 4 septembrie, când în faţa sindicaliştilor au fost invitaţi parlamentarii botoşăneni, prezenţi fiind Marius Budăi (PSD), Doina Federovici (PSD), Cătălin Silegeanu (AUR), moderator fiind preşedintele CJ Valeriu Iftime (PNL).
Acesta i-a scuzat pentru absenţă pe parlamentarii liberali Edi Mititelu şi Ovidiu Jitaru, pe motiv că au fost reţinuţi cu treburi importante la Bucureşti, la începerea sesiunii parlamentare.
„Evitaţi unităţile de învăţământ”
Parlamentarii prezenţi au primit fiecare mesajul sindicatelor din învăţământ. „Evitaţi unităţile de învăţământ. Nu participaţi la festivităţile de deschidere a anului şcolar şi nu vă asociaţi cu evenimentele din această zi! Nu sunteţi bineveniţi”, se arată în mesajul sindicatelor.
Acestea invocă faptul că atitudinea partidelor faţă de educaţie (la tăierile bugetare şi creşterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect faţă de revendicările angajaţilor din învăţământ şi faţă de promisiunile guvernamentale neonorate încă din 2023.
„Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, aţi transformat şcoala, dintr-un sanctuar al cunoaşterii, într-un subiect de campanie. Iar acum, în loc să vă asumaţi consecinţele, doriţi să pozaţi în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului şcolar, alături de profesorii şi elevii pe care i-aţi ignorat, şi i-aţi umilit, ar fi o ofensă şi o ipocrizie de neiertat”, se mai arată în mesajul sindicatelor botoşănene.
Copiii nu mai înţeleg nimic
Liderii sindicali afirmă că au susţinerea organizaţiilor de părinţi şi elevi în boicotul lor, deşi foarte mulţi copii nu înţeleg această formă de protest.
„Eu am prins clasa a cincea în pandemie, la distanţă. În clasa a opta, înainte de examenul naţional, şcoala a fost în reabilitare, a fost haos total. Acum am intrat la un liceu şi doream să am şi eu parte de festivitatea de care se bucură orice boboc, dar nici aceasta nu va fi. Şi se mai întreabă toţi de ce copiii nu mai sunt atraşi de şcoală. De asta nu sunt atraşi”, afirmă o proaspătă liceană care tocmai a intrat la un liceu de top.
Liderii sindicali sunt însă decişi să continue cu boicotul, şi fac şi sondaj pentru mişcări mai radicale de protest, care merg de la prezenţa la ore fără predare, până la greva generală.