miercuri, septembrie 10, 2025
AcasăLocalBotoșăneni băgați în arest după ce au sfidat ordinele de protecție

Botoșăneni băgați în arest după ce au sfidat ordinele de protecție

Valul de cazuri de violență domestică din județ continuă să scoată la iveală situații alarmante în care victimele ajung din nou în pericol, chiar și după ce instanța a emis ordine de protecție.

Un prim caz a fost înregistrat marți, 9 septembrie, în comuna Vorniceni, unde un bărbat de 47 de ani a fost prins după ce s-a deplasat la locuința mamei sale, încălcând astfel măsurile dispuse de instanță. Deși ordinul de protecție îi interzicea să se apropie de locuința acesteia, individul a ignorat dispozițiile și a revenit acolo. Polițiștii din cadrul Secției Rurale nr. 9 Vlăsinești l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul IPJ Botoșani. Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat instanței de judecată.

Un alt caz grav a avut loc pe 7 septembrie, în comuna Mihai Eminescu, unde un bărbat de aceeași vârstă a ajuns după gratii pentru că și-a agresat soția, deși avea emis împotriva sa un ordin de protecție. Acesta a intrat cu forța în locuința femeii și a lovit-o, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Și în acest caz, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, iar individul este acum cercetat pentru violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție.

Aceste cazuri subliniază pericolul real la care sunt expuse victimele abuzurilor domestice, dar și importanța respectării cu strictețe a ordinelor de protecție. Polițiștii atrag atenția că încălcarea acestor măsuri constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare. Violența în familie nu este o problemă privată, ci o infracțiune gravă. Poliția intervine prompt și ferm pentru protejarea victimelor, însă este esențial ca ordinele de protecție să fie respectate”, a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
25.6 ° C
26.1 °
25.5 °
43 %
6.8kmh
21 %
mie
27 °
J
20 °
vin
16 °
S
24 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii elevi mai norocoși au început școala altfel

EDITORIAL

În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...