Mai mulţi locuitori din comuna Drăguşeni, mai exact din satul vechi Drăguşeni (cunoscut drept Cotul de sus), dar şi din Podriga, s-au adresat redacţiei „Monitorul”. Aceştia reclamă că, mai bine de două săptămâni, localităţile nu au avut apă de la reţea.
Sătenii pretind că primăria condusă de primarul Eugen Nechita a acumulat o datorie uriaşă, de peste 500.000 de lei, către operatorul de apă Nova Apaserv.
Oamenii au cerut explicaţii şi de la reprezentanţii societăţii de apă, şi aşa au aflat, după o audienţă la director, că s-a făcut o eşalonare a plăţilor. Nici aşa, însă, primăria nu ar fi achitat obligaţiile restante pentru reluarea furnizării apei.
„La primar curge apa”

Sătenii susţin că sunt cei mai revoltaţi de faptul că, în timp ce sute de oameni stau fără apă, pe strada unde locuieşte primarul apa curge fără probleme.
„Este revoltător ca strada pe care locuiește primarul și ceilalți (adică, crema) să aibă apă, iar ceilalți (mulți dintre ei bătrâni, bolnavi și singuri) stau fără apă. În urma convorbirii telefonice pe care am avut-o cu cei de la primărie, dl. viceprimar mi-a spus că el administrează comunitatea cum vrea el. Aş vrea să știu unde s-au dus banii pe care i-au luat de la cetățeni pentru apă, de s-a ajuns în situația asta. Vă mulțumesc în numele cetățenilor”, se arată în sesizarea trimisă redacţiei „Monitorul”.
Contactat, primarul Eugen Nechita a declarat că informaţia este depăşită, că s-a reluat furnizarea apei, şi că oricum de această problemă se ocupă viceprimarul Cristinel Gheorghe Cobuz.
Problemă fără ieşire
Viceprimarul Cristinel Gheorghe Cobuz a explicat mai amplu situaţia, dar a precizat că nu este vorba despre rea voinţă. El dă vina pe nişte pierderi şi datorii mai mari, astfel că apa a fost întreruptă o perioadă şi va mai fi sistată zilele următoare. Deja au fost făcute şi notificări în acest sens.
„Din cauza pierderilor foarte mari pe coloană şi a lipsei aparaturii pentru identificarea lor, s-a ajuns la pierderi şi datorii mari. Nova Apaserv ne dă nouă metrul cub cu 9 lei şi ceva, şi noi tot cu atât îl dăm. Dar pierderile cine le suportă?”, a declarat viceprimarul.
Acesta a recunoscut că într-adevăr, în urmă cu ceva timp apa a fost sistată o săptămână, dar mai sunt şi acum zone cu probleme. În plus, de azi este posibilă din nou o sistare mai de amploare.
Pentru sistarea de azi nu există o explicaţie, cei din primărie bănuind că este vorba despre nişte lucrări ale operatorului de apă. „Eu zic că nu e vina primăriei. Noi dăm apa la preţul cu care o luăm de la operator. Chiar şi Curtea de Conturi riscăm să ne întrebe «de ce plătim apă, pierderi?». Noi trebuie să facturăm şi să plătim. Nu avem voie să acoperim noi pierderile”, mai spune Cristinel Gheorghe Cobuz.
„Nu e treaba noastră să furnizăm, este operator pentru asta”
Viceprimarul a explicat că primăria ia apa de la Nova Apaserv şi o facturează oamenilor la acelaşi preţ. Asta deşi este un serviciu de care nu ar trebui să se ocupe administraţia locală, ci operatorul de apă. La această situaţie s-a ajuns pentru că o parte din reţea nu a fost preluată de Nova Apaserv, iar primăria face totuşi eforturi pentru a asigura apă oamenilor, chiar şi sporadic.
„Noi avem instalaţia şi vrem s-o predăm. Ei, cei de la Nova Apaserv, sunt autorizaţi să dea apă la oameni. Dar eu cred că nu vor prelua reţeaua” a mai spus viceprimarul.
Acesta adaugă că în 2007 -2008 a fost un program european prin care s-a făcut reţea de apă şi canal în comună, dar nu pe toate străzile şi nu integral pe fiecare stradă. Apoi, reţeaua nouă a fost cuplată la conductele vechi, din fier, şi de asta apar probleme.
Acesta susţine că a ajuns să facă poze zilnic şi să vâneze atât avariile, cât şi eventualele furturi de apă. „Se consumă 10 mc de apă pe oră. Am ajuns să fiu lupul satului. Eu nu ştiu unde se duce toată apa asta, dar trebuie să o plătim”, spune viceprimarul.
De ce este apă acasă la primar
Edilul explică şi de ce este apă pe strada primarului.
„Clienţii de acolo au contract direct cu Nova Apaserv. Este o reţea separată, făcută de când s-a pus apă la Spital la Podriga, prin 1996. Toţi cei aflaţi pe traseul acestei conducte nu au probleme nici cu furnizarea apei, nici cu plata, având relaţie contractuală directă cu operatorul”, precizează Cristinel Cobuz.
Viceprimarul susţine că din aceste motive problemele cu apa vor persista, fără a fi vina primăriei. Pentru rezolvarea situaţiei, viceprimarul spune că ar fi nevoie de preluarea reţelei şi întreţinerea ei de către Nova Apaserv, lucru puţin probabil. Dar şi de eliminarea furturilor de apă, lucru la fel, puţin probabil.
Până atunci suferă tocmai clienţii corecţi, precum cei care au făcut sesizarea, care plătesc la zi, dar totuşi au apă la voia întâmplării.