Primele zile de septembrie 2025 au fost unele negre pentru siguranța rutieră, cu o mulțime de șoferi inconștienți pe străzile din județul Botoșani.
Polițiștii au fost chemați la mai multe accidente provocate de șoferi băuți sau fără permis. Controalele în trafic au scos la iveală numeroase nereguli, sancționate de oamenii legii.
Accidente pe bandă rulantă
Primul apel a venit din Avrămeni, unde un bărbat de 47 de ani a intrat cu mașina într-un autoturism parcat. Testul etilotest a arătat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.
Tot în aceeași zi, la Curtești, un bărbat de 41 de ani a pierdut controlul volanului și a dărâmat gardul unei locuințe. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Verificările au arătat însă că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, așa că polițiștii i-au întocmit dosar penal.
La Copălău, un tânăr de 24 de ani din Chițoveni s-a răsturnat cu autoturismul în afara drumului. Avea 0,82 mg/l alcool în aerul expirat și a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe. Pe numele său s-a deschis un dosar pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
La Bucecea, un alt șofer – de 25 de ani – a fost prins beat la volan, având 0,95 mg/l alcool. Și acesta a fost condus la spital și este acum cercetat penal.
Razii pentru prevenirea accidentelor
În paralel, la Darabani, polițiștii au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteză. Au fost legitimate 40 de persoane și controlate 31 de autovehicule. Nu mai puțin de 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, au fost aplicate, cele mai multe pentru depășirea limitei de viteză. În plus, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.