Vineri, 12 septembrie, a început cea de a V-a ediție a festivalului internațional de caricaturi și epigrame Cik Damadian.
Anul acesta au fost înscrise 57 de lucrări la secțiunea epigrame și poezie umoristică și 128 de caricaturi din aproape 40 de țări: Arabia Saudită, Algeria, Argentina, Belgia, Bosnia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, Chile, China, Columbia, Croația, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Indonezia, Irak, Iran, Israel, Lituania, Macedonia, Maroc, Mexic, Myanmar, Peru, Polonia, Rusia, Serbia, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Tailanda, Turcia, Uruguay, Ucraina, Uzbekistan, România.
Lucrări împărţite pe secţiuni
La secțiunea epigrame, juriul a fost format din Vasile Vajoga (Iași, castigator al ediției anterioare), Vasile Larco (Iași) și Constantin Moldovan (redactor șef al revistei Epigrama).
,,Am avut grupaje destul de bune, dar cele care nu au fost extraordinare am găsit în interiroul lor epigrame foarte bune. Premiile au fost date, consider eu, după valoare. Sigur că există subiectivism și din partea juriului, dar asta este, oameni suntem.”, a spus Constantin Moldovan.
La secțiunea caricaturi, juriul a fost format din Constantin Pavel (Focșani), Victor Eugen Mihai (Bacău), Gabriel Rusu (Târgul Mureș).
,,Ajuns la cea de a V-a ediție, festivalul este deja de renume. Începând cu acest an, am pus și noi umărul, Clubul de umoristică Ion Pribeagu Botoșani, pentru buna desfășurare a acestui eveniment”, a spus în cadrul vernisajului Eugen Mihai.
Premianţii urmează să fie anunţaţi sâmbătă, 13 septembrie.
Concert la Teatrul Eminescu
Seara, începând cu ora 18:00, la Teatrul Mihai Eminescu botoșănenii s-au bucurat de un recital susținut de Daniel Iancu. Nu au lipsit melodiile din propriul repertoriu, dar și câteva epigrame pe care a ales să le recite.
,,Eu am fost epigramist, practic versurile mele sunt epigrame în mare parte. E un tâlc acolo ca la epigrame. Versurile sunt aranjate după modelul epigramelor. Mă așteptam să fie mai mulți epigramiști în sală. Nu știam că au trimis online lucrările și au fost câțiva în sală.”, a declarat Daniel Iancu care la final i-au fost dedicate două epigrame pe scenă.
Seara s-a terminat cu un moment umoristic susținut de grupul Vouă. Evenimentul a fost organizat cu ajutorul Uniunii Armenilor filialele Baia Mare, Roman, Timișoara și Suceava.
Despre Cik Damadian
Festivalul de caricaturi și epigrame este organizat în memoria artistului Cik Damadian care, în timpul vieții sale, a poposit și la Botoșani, moment în care a ilustrat mai multe străzi ale orașului.
Cik Damadian s-a născut la 6 august 1919 în Constanţa şi s-a stins din viaţă în 1985 la Bucureşti. A studiat în Italia la Colegiul Armenina „Murat-Raphael”, la Veneția și la Școala de Belle Arte din Roma. A debutat în 1948 cu caricaturile realizate. A lucrat în china-ink, tempera, litografii, portrete topite, compoziții tematice.
-Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ
Mădălina Mihai