Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinata cinstirii lemnului sfânt.
In aceasta zi sărbătorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:
– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemna în fata poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;
– Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și care sunt crucile tâlharilor răstigniți odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atingă pe rând crucile de o femeie moarta. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.
După aceasta minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde sa o poată vedea tot poporul.
Când împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului în Persia. Sfânta Cruce a rămas aici timp de paisprezece ani, pana când Hosroe a fost învins de împăratul Heraclie, care a dus sfântă cruce în Ierusalim.
Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.
Când greșim, ni se descoperă sinele adevărat, îl cunoaștem şi încercăm să ne îndreptăm. În felul acesta înaintăm pe calea cea bună şi nu trăim cu sentimentul fals că mergem bine. Eu mă bucur atunci când vreo neputință de-a mea se manifestă, când îmi ies patimile la iveală. Dacă nu ar ieși la iveală, aș crede că m-am sfințit, când de fapt semințele patimilor ar rămâne în inima mea. La fel şi tu, când te mânii sau cazi în osândire, e firesc să te mâhnești, pentru că ai căzut, dar trebuie să te şi bucuri pentru că ți s-a dezvăluit neputința. Atunci te vei lupta ca să te izbăvești de ea.
– Părinte, când o patimă nu se manifestă un timp înseamnă că nu mai există înlăuntrul meu?
– Dacă vreo patimă există înlăuntrul tău, ea se va manifesta la un moment dat. De aceea, când știi că înlăuntrul tău se ascunde o patimă, trebuie să fii atentă. Când știi, de pildă, că afară de chilia ta se ascunde un șarpe, dacă ieși afară, vei arunca o privire într-acolo şi vei fi atentă ca nu cumva să te muște. Nu ești în pericol când știi că șarpele se află acolo şi ești atentă când iese ca să-l omori, ci ești în pericol atunci când nu știi că se află acolo şi, pășind tu fără grijă, el poate veni să te muște. Vreau să spun că este un lucru primejdios ca omul să nu se supravegheze pe sine şi să nu-şi cunoască patimile. Când cineva își cunoaște patimile şi luptă împotriva lor, atunci îl ajută şi Hristos la dezrădăcinarea lor.
(Cuviosul Paisie Aghioritul)
