Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat în validarea unui guvern care până acum nu a reușit decât să compromită reformele pe care le așteptam cu toții. Cele reale, care să reformeze sistemul. Coaliția majoritară saltă sprințar spre neant, cu un deficit de aproape 9% din PIB și cu o economie prăbușită în prognoze de creștere de doar 0,6%. O guvernare care a învins nu Opoziția – debilă și aceea – ci, mai ales, pe propriii cetățeni.
Prețurile alimentelor de bază vor crește, cel mai probabil, de la 1 octombrie, dată de la care Guvernul a decis să se renunțe la plafonarea adaosului comercial. Într-o informare oficială, purtătoarea de cuvânt a guvernului spune că acest lucru a fost stabilit de coaliția de guvernare, care a luat această hotărâre „fără nicio opinie contrară”. Săptămâna aceasta premierul Ilie Bolojan va avea discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că abolirea plafonării nu va provoca creșteri importante de prețuri. Ce înseamnă „importante” când pentru cumpărători fiecare leu contează? Asta Guvernul nu spune.
Izolat în Palatul Victoria și ignorat de un președinte aproape abulic, Guvernul pare că trăiește într-un alt mediu decât cel real, de la firul ierbii. Sus, austeritatea este o noțiune tehnică, bună pentru a liniști agențiile de rating. Jos, austeritatea înseamnă facturi care explodează, alimente care se scumpesc peste noapte, pensii ciuntite și oameni care simt că muncesc mai mult pentru mai puțin. Nu asta era reforma pe care o aștepta populația. Ci reducerea cheltuielilor administrației, tăierea privilegiilor și eradicarea clientelismului politic. În lipsa acestora, așa zisa austeritate este doar o mărire de biruri aplicată celor de ale căror proteste nu ține nimeni cont.
Nicio mirare că sondajele arată ascensiunea AUR la 40% din intențiile de vot. Alegătorii nu au devenit brusc admiratori ai retoricii suveraniste ci s-au săturat să sufere consecințele succesiunii interminabile de guvernări incompetente ale acelorași care sunt și acum la putere. Cei patru corifei – PSD, PNL, UDMR și USR – au reușit performanța de a-și eroda simultan credibilitatea. Nu numai pe a lor dar și a instituțiilor pe care le ocupă. Lăsând scena liberă unui partid care exploatează furia și dezamăgirea populară, folosindu-se cinic de convergența atacurilor Moscovei și a criticilor din interiorul UE asupra aceleiași ținte: șefimea ineptă de la Bruxelles.
Guvernanții continuă să creadă că pot rezolva criza fiscală prin corecții contabile. Dar criza reală este una de încredere. Iar încrederea se câștigă prin transparență, empatie și curajul de a lovi în zonele protejate de decenii – companii de stat falimentare, sinecuri, pensii speciale, birocrație inutilă. Fără aceste măsuri, orice austeritate devine ipocrită. Când cetățenii simt că sunt mințiți sau lăsați deoparte, ei nu mai votează rațional, ci pedepsitor. De aici vine ascensiunea AUR. Și dacă partidele care conduc acum continuă să se complacă în aroganță, justificări ridicole și fuga de răspundere, sunt condamnate la dispariție. Nu vor pierde doar puterea ci se vor topi în procente nesemnificative, lăsând locul unor formațiuni noi.
Cifrele, tabelele și graficele fluturate explicativ la televizor nu ne plătesc facturile dublate de la curent, nici mâncarea și nici benzina. Nu de socoteli măsluite avem nevoie ci de o guvernare care să inspire încredere și să arate că sacrificiile cerute au un rost. Fără asta, austeritatea nu va salva nimic. Din contră, va adânci prăpastia dintre guvernanți și guvernați și va împinge tot mai mulți cetățeni să îmbrățișeze un protest politic care pretinde că ar fi soluția alternativă. Din nefericire, îndărătul promotorilor acelui protest nu se ascunde decât o altă capcană.
