Beriș Moscovici, care asistase la discuția dintre primarul Ioan Franc și Lupu Zarafu, din casa prefectului Gheorghe Hasnaș (a se vedea AICI ), avea 36 de ani.
În septembrie 1865, cumpărase de la economul Teodor Smadu un loc domnesc cu casă, situată „în cvartalul al 4-lea” al orașului Botoșani:
„1) 13 st. 6 palme 4 palmace faţa câtră uliţă, 2) 20 st. 4 palme 1 palmac plasa locului din jos către acel a caselor Ds. Doctorului Metiti, 3) 17 st. 6 palme 4 palmace fundul locului către nişte binale a D. Manolachi Zmău, şi 49 st. 7 palme plasa din sus către un loc a bisericei Sf. Ilii”.
Tribunalul Botoșani legaliza prin anunțul 7008, publicat în „Progresul” (nr. 65 din 5 octombrie 1866, p. 3) măsurarea acestor locuri, făcută de Teodor Costinescu.
Pe acest loc avea să-și înalțe casa – cunoscută astăzi drept Casa Moscovici – pe care o și asigurase la societatea „Prima Ungara generală” și la „Balois”, după cum reiese din mulțumirile publice, adresate Societății „Romania”, pe 12 iulie 1874, pentru onestitatea și promptitudinea cu care îi acoperise pagubele produse de un incendiu.
În 1869 însă încă nu gestiona ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari imperii bancare din Nordul Moldovei. Trecea drept comersant și avea numeroase procese cu cei pe care îi împrumuta cu camătă. De altfel, prin sălile Judecătoriei sau ale Tribunalului avea să ajungă și pe alte motive, unele – reale, altele – de-a dreptul inventate. Pe 2 august 1888, polițaiul orașului, Iorgu Cerchez, îl arestă pe Emanuel Merdinger din Cernăuți, cumnat cu Beriș Moscovici și Adolf Landsberg (acesta inculpat pentru escrocherie și fals), pe motiv că deținea bilete de bancă românești false. Când fu prins la gară, Emanuel Merdinger aruncă portofelul sub o canapea și pretinse numaidecât că biletele false sunt ale bancherului.
Pe la 1905 numele lui Beriș Moscovici figura în scandalul cu polițele false, care făcuse senzație în Botoșani. După ce fusese interogați, în această „afacere”, C.N. Stroici din Botoșani și Iorgu Cernovodeanu din Săveni, la parchet ajunseseră mai multe polițe false în valoare de 40000 lei, scontate la bancherii: Beriș Moscovici, Banca Națională, casele Chodrower, Sonnenfeld și Meltzer, la care se adăugau cele din Dorohoi și din Iași, care treceau peste 60000 lei. La parchet însă se păstra „cel mai mare secret în această afacere întrucît ea pare a lua o întorsătură mult mai complicată”, scria „Dimineaţa” (nr. 650, 22 noiembrie 1905, p. 3).
În 1905, Beriș Moscovici era cetățean român de doi ani, obținând, de altfel, cu destule dificultăți, indigenatul. Își înaintase dosarul în 1889 și trecuse de comisie, dar nu ajungea nici într-un fel la Senat. Motivul era, probabil, scandalul declanșat de presa vremii. „Libertatea” din Botoșani publica în martie 1889, un articol virulent – Alt indigenat. Suher Ber sin Avram Con –, pe care îl prelua „Voința națională”. Suher Ber sin Avram Con nu era altcineva decât Beriș Moscovici, care venise cu acest nume în țară, fiind supus austriac, după cum reieșea din dosarul nr. 1688 din 1857, aflat în grefa Tribunalului Botoșani și la care făcea referire articolul.
„Acest cămătar, care la 1857 când s’a căsătorit, n’avea decât dota de 500 și ceva galbeni, astăzi posedă peste două milioane, având și un palat prunciar. Și această avere nu se datorește capacității, care-i lipsește, nici altor merite financiare. Căci Suher Ber sin Avram Con, care n’a devenit bancher decât în vremea din urmă, n’a avut niciodată vreun fond de comercie sau vreo profesiune avuabilă. Acumularea averei sale n’o datorește decât antreprizei eraturilor comunale — unde a făcut mai multe fraude, și mai cu seamă cametei”.
Dintre fraudele sale, ziarul „cita” „pe acea pe care a încercat s-o comită cu ocasiunea introducerii frauduloase în oraș a 20 antale de vin de către I. Veinștein. Negustorul nostru, care era antreprenor al băuturilor, a făcut opoziție la confiscare pretinzând că vinul e al său. Tribunalul i-a respins opoziția, prin hotărârea No. 68 din 1879. — Insă antreprenorul a fraudat fiscul, înlăturând concurenții de la licitație și cumpărând vinul cu câte 1 leu vadra!
Pentru aceste și alte merite ale numitului, la 5 Noembrie 1886, primul ministru a adresat prefectului de Botoșani, telegrama următoare:
«Vă învit să trimiteți la urma lui peste frontieră pe israelitul Beriș Moscovici, condamnat pentru falsificări, având și rele purtări»” („Voința națională”, nr. 1362, 29 martie 1889, p. 2).
(Totuși nu doar din împrumuturi își făcuse averea Beriș Moscovici, care era și arendaș de moșii. Presa consemnează un incendiu pe moșia Stăuceni, județul Botoșani, ținuta în arendă de d. Beriș Moscovici: „din nebăgare de semn a secerâtorilor, a luat foc (…) un lan de grâu de vr’o 40 fâlci, care a fost mistuit de flăcări, focul s’a putut opri întrându-se cu pluguri și astfel s’a scăpat restul” – „Vocea Botoșanilor”, iunie 1888.)
Așa cum dosarul său, din 1889 se blocase pe undeva și nu mai înainta, Beriș Moscovici găsi o soluție ingenioasă: se adresă direct regelui. Presa a reținut chiar și dialogul dintre bancher și rege:
„Ceru o audiență și regele îl primi.
- Beriș Moșcovici expuse regelui planul său de a căpăta cetățenia română și nu se sfii să-i spună Suveranului că acesta e singurul mijloc ca să fie împamîntenit, adică intervenția regelui pe lingă d. Sturdza și intervenția acestuia pe lîngă parlament.
Planul a fost bun și regele într’adevăr a promis d-lui Beriș Moscovici că se va interesa de împămîntenirea lui.
Bancherul evreu încîntat de această promisiune nu ezită să insiste mereu pe lîngă suveran și cînd audiența se termină, Moscovici se retrase adresînd suveranului aceste cuvinte:
– Majestate, da n’o să uitați! Aveți atîtea și se poate să uitați! Vă rog, să nu uitați, majestate!
Regele, zîmbind, răspunse pe nemțește:
— Nein, nein, ich werde nicht vergessen!
Adică: Nu, nu voi uita.
Și părăsind salonul de audiență, Beriș Moscovici făcu ultima reverință spunînd regelui ca adio:
— Nicht vergessen, Majestate! (Nu uitați, majestate!)”
Regele n-a uitat, l-a predat domnului Sturdza, Camera însă a respins propunerea („Evenimentul”, nr. 14, 21 februarie 1903, p. 3).
În a doua ședință, s-a pus din nou la vot împământenirea lui Beriș Moscovici și s-a „adoptat”.
Beriș Moscovici îi va fi veșnic recunoscător regelui, împrumutându-l și cu bani, spune gura lumii. În orice caz, nici regele nu l-a uitat pe Beriș Moscovici, nici acesta pe rege. În 1905, cu ocazia punerii pietrei fundamentale la viitoarea Școală izraelită de fete, Beriș Moscovici, președinte al comitetului, i-a expediat o telegramă regelui și a primit, ca răspuns din partea Măriei Sale, prin generalul Priboeanu, Mareșalul Curții Regale, următoarea telegramă: „Majestatea Sa Regele a primit depeșa prin care îi exprimați în numele obștiei israelite din Botoșani omagiile dv. de iubire și devotament, cu prilejul solemnităței punerei petrei fundamentale a clădirei școalei israelito-romînă de fete, M. Sa m’a însărcinat de a vă transmite dvs. și întregului comitet școlar, expresiunile înaltelor Sale mulțumiri, precum și urările ce le face pentru propășirea școalei” („Evenimentul, nr. 43, 5 aprilie 1905, p. 2).
Va încerca, după obținerea indigenatului, să-și ajute concetățenii, retrăgându-se însă la timp din situațiile care îi primejduiau averea și imaginea: Fischer vru să contractează o afacere, obținând mai întâi încetâțenirea lui Simion Labin și M. Meitzers, ca aceștia să cumpere moșia Mitoc din jud. Dorohoi a erezilor defunctului Kalmutzchi din Basarabia. Faptul a fost demascat însă la timp. Iar Bancherul Beriș Moscovici trebuia să salveze situația, jucând rolul de persoană interpusă pentru cumpărarea acesteia. „Pe lîngă cinste, d. Moscovici trebuia să riște și capital, textul de lege categoric l’a determinat să se retragă în urma alarmei dată la timp de ziarul Liberalul din Iași”.
Câteva afirmații cu privire la Beriș Moscovici se cer a fi clarificate: întâlnirea cu regele care a veni la Botoșani în 1917 și retragerea definitivă a bancherului la Paris. Nici întâlnirea din 1917, nici retragerea la Paris nu putea să aibă loc, pentru că Beriș Moscovici a decedat în 1913, la vârsta de 80 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul evreiesc din Botoșani. Înmormântarea, pe 10 decembrie 1913, „la orele 10 dimineața, s’a făcut cu deosebită pompă (..). Cortegiul a pornit de la locuința defunctului din calea Națională, fiind format astfel: Școalele izraelite de băeți cu drapelul, carul ceremonial, carul funebru, împodobit, cu numeroase coroane, din partea familiei, a comunităților izraelite, a băncilor din oraș și a clubului liberal”. A urmat „apoi familia, delegațiunile comunităților și ale băncilor, delegatiunea clubului liberal și un imens public. Cortegiul a parcurs calea Națională, până la cimitirul evreesc, unde s-a făcut înhumarea. Cordoanele au fost purtate de d-nii Fischer, B. Abramovich, Jacques Merdingher și L. Rosenthal din partea personalului băncii Moscovici” („Universul”, nr. 340, 10 decembrie 1913, p. 2).
În jurul morții sale s-a lăsat însă misterul: Beriș Moscovici fusese găsit strangulat în casa sa în dimineața zilei de 5 decembrie. Presupunerile au fost dintre cele mai diverse: de la sinucidere din cauza unei boli incurabile la omor. (Între altele fie spus, în primăvara aceluiași an, avusese loc un omor: presa anunța în martie că „în procesul Beriș Moscovici pentru omor prin imprudenţă, s’a dispus aducerea martorilor cu mandat amînîndu-se judecarea” – „Mişcarea”, nr. 57, 12 martie 1913, p. 3). Parchetul general ceruse autorităților un raport detailat asupra împrejurărilor morții sale, care a rămas oricum neclarificată. Averea lăsată de acesta era evaluată diferit, cea mai mare cifră vehiculată a fost de peste 20 de milioane, banca întreținând relații cu toate marile instituții financiare din străinătate.
Marele proces dintre moștenitorii defunctului bancher B. Moscovici s-a încheiat prin împăcarea moștenitorilor: frații Maurice Moscovici și Frederica Copo în iulie 1915. Iar marea casă de bancă a funcționat cu aceeași denumire – „B. Moschowitz Bancher”, administrată de Maurice B. Moscovici.
Nici cu Maurice Moscovici, în 1917, regele nu putea să se întâlnească. „Universul” din 29 octombrie 1915 (nr. 299, p. 2) anunța decesul unicului fiu al lui Beriș:
„Astăzi dimineața a încetat din viață marele bancher Maurice B. Moscovici, conducătorul băncii cu același nume din localitate. Defunctul suferea de inimă și se afla singur acasă, familia fiind plecată la înmormîntarea cumnatului său mai mare I. Spaier, mare proprietar, mort la Viena și adus azi la București. Locuința decedatului Moscovici este plină de prieteni și cunoscuți. Banca a încetat operațiunile în semn de doliu”.
În seara de 31 decembrie 1906, prin străduința lui Maurice B. Moscovici, fusese inaugurat în Botoșani, „într-un splendid local”, anume construit în acest scop, Clubul comercial. „Localul și întreg aranjamentul este o frumoasă podoabă pentru orașul nostru. Construcția în stil propriu unor asemenea clădiri, putând astfel rivaliza cu cele din străinătate”, scria „Dimineaţa” (nr. 689, 5 ianuarie 1906, p. 3). Astăzi clădirea, situată pe strada Ştefan Luchian, nr. 23, este cunoscută drept Cercul Militar Botoșani.
Vechea şi cunoscuta casa de bani „B. Moschowitz Bancher” a continuat operaţiunile, angajată prin semnăturile colective ale lui Samuel Last cu a lui Mircea sau Constantin Arapu (a se vedea AICI), căsătoriți cu două nepoate ale lui Beriș Moscovici.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
