Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș s-a născut în 1568, în orașul Raguza din Dalmatia. După moartea tatălui sau, s-a mutat împreuna cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.
Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mânăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani de viețuire în aceasta mănăstire, ajunge în Muntele Athos, la Mânăstirea Pantocrator. Aici s-a călugărit și a primit numele de Iosif.
La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfântului Stefan din Adrianopol, iar după șase ani este pus egumen în marea lavra românească Cutlumus.
Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timișoarei. Așezarea în scaun a fost săvârșita pe 20 iulie 1650.
In anul 1653 s-a retras la Mânăstirea Partoș, aproape de Timișoara. Aici a mai viețuit trei ani și apoi si-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiției, în momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele mânăstirii au început sa bata singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mânăstirești.
In anul 1956 moaștele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitana din Timișoara.
In urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patron al pompierilor.
Oamenii ironizează supunerea femeii, însă din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Soțul să iubească astfel de atitudini la soția sa, şi soția sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi se zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să dăinui ască în veci căsătoria lor!”.
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească soția. Dragă mireasă, dacă nu te iubește, să nu-l asculți, dragă mireasă!”. Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingășia ei, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău! Deci trebuie cu orice chip să o faci bună. Ajungi la atâta intimitate păstrată cu atâta pudoare în viață de a nu se descoperi. În căsnicie totul e dăruit şi tu încerci să ai autoritate de bărbat turbat asupra ei. Deci ea rămâne pe tron şi așteaptă să-i descoperi valorile.
Vă mai spun ceva: mama naște, mama renaște, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, folosește cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamei, tu ești împărat, tu ai să cucerești lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învățat undeva, ci pentru că-l iubește şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.
Arhim. Arsenie Papacioc
