joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocalTabăra de scriere creativă de la Ipotești revine cu ediția a V-a

Tabăra de scriere creativă de la Ipotești revine cu ediția a V-a

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 22-28 septembrie, a cincea ediție a Taberei de scriere creativă – poezie. Evenimentul se desfășoară la inițiativa criticului Al. Cistelecan, membru al juriului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, și se realizează în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București, începând cu ediția din 2023.

Programul taberei include ateliere de scriere creativă, lecturi, discuții și vizite de documentare. La aceste activități participă tineri scriitori din Brașov, București, Iași și Oradea, coordonați de scriitorii Simona Popescu, Vasile Leac și Ștefan Manasia.

Unele dintre ateliere vor include exerciții de scriere inspirate de tablouri din colecțiile Memorialului Ipotești, semnate de artiști precum Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Gheorghe Petrașcu. În după-amiaza zilei de 27 septembrie, participanții vor prezenta lecturi din poeziile create în cadrul taberei, iar vizitatorii vor putea vedea o expoziție cu tablourile care au inspirat textele literare.

Tabăra oferă scriitorilor începători oportunitatea de a se familiariza cu instrumente teoretice și practice pentru dezvoltarea abilităților de creație poetică. Sunt invitați să participe poeți tineri din Botoșani și toți cei interesați de poezie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.9 °
18.6 °
50 %
5.4kmh
48 %
J
17 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °
lun
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...