Cea de a treia zi a festivalului Apolodor a fost marcată de lansarea KitLit, o conferință despre efectele negative ale reţelelor sociale asupra tinerilor şi de un concert susţinut de Ada Milea.
,,KitLit vine cu un pretext pentru experiență”
De la ora 11.00, a avut loc activitatea „KitLit: Cum să împrietenim copiii cu literatura română contemporană dedicată lor”. În cadrul evenimentului a fost lansată cartea ,,KitLit – Scenarii ludice bazate pe literatura contemporană pentru copii”.
Cartea este publicată de Editura Arthur și este adresată profesorilor și învățătorilor care predau la clasele 1-4. Volumul cuprinde scenarii ludice inspirate de literatura contemporană pentru copii care pot veni în ajutorul profesorilor care predau ciclului primar.
La Botoșani au fost prezenți și cinci dintre cei 20 de scriitori care au contribuit la această carte: Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Florin Bican, Alex Moldovan, Mihai Mănescu.
,,Ideea ne-a venit așa cum se întâmplă la noi, la “De Basm” (n.a – asociație înființată în 2018), pe de o parte din bucurie, pe de altă parte dintr-o frustrare și dintr-o nevoie de a face ceva într-o zonă în care simțim că nu se întâmplă suficiente lucruri. Noi credem foarte mult în puterea ludică a lecturii, copiii se pot apropia de lectură prin joacă, ateliere interactive, activități creative și nonformale. În urma acestor ateliere am început să concepem aceste kit-uri de împrietenit copiii cu lectura prin diverse scenarii pentru ca cei din jurul lor să poată replica”, a spus Adina Rosetti, preşedinta Asociaţiei “De Basm”.
Cartea urmează să intre și în librării spre sfârșitul acestui an, dar până atunci poate fi răsfoită de către oricine pe siteul debasm.ro.
“KitLit vine cu un pretext pentru experiență”
Mihai Mănescu este autorul unei altfel de povești a lui Harap Alb: ,,Comoara lui Harap Alb”. Acesta este unul dintre autorii care se regăsesc în cartea KitLit.
,,Ce mi-am dorit să fac cu Comoara lui Harap Alb a fost să-i provoc să aibă o experiență. Trăim într-o societate în care cititul pierde din elan, pierde pasul cu noile tehnologii pentru că noile tehnologii le oferă experiență instantaneu, ceea ce la citit e mai greu. Mie mi-a plăcut de la bun început proiectul KitLit pentru că vine cu un pretext pentru experiență, în scoate pe copii din paradigma clasică stai cu cartea în față și citești”, a spus Mihai Mănescu.
Dan Ungureanu a fost invitat să discute cu mai mulți elevi din clasele primare din țară. Astfel de întâlniri au avut loc și cu ocazia KitLit. ,,Am ridicat la fileu niște mingi din care să creeze un dialog între profesori – copii. La ateliere am încercat să mut focusul de pe partea serioasă a textului care e undeva în spate, pe o joacă care să implice și abilități practice de desen și partea de scriere”, a spus Dan Ungureanu.
Autor a mai multor cărți memorabile pentru copii, Alex Moldovan este şi el unul dintre scriitorii care au contribuit la KitLit. Acesta a povestit în fața cadrelor didactice despre parcursul său în ceea ce ține întâlnirile sale cu elevii din țară.
,,Mi-am dat seama care este consumul energetic pe care îl are cineva care trebuie să stea în fața a 25, 30 de copii câteva ore pe zi. Am încercat să-mi dau seama cum funcționează dinamica dintre profesor și elev. Am avut multe dificultăți la început, avea și trac, dar întotdeauna am căutat formele cele mai simple și sigure de a comunica cu elevii.”, a spus Alex Moldovan.
Florin Bican: ,,Este vorba de efectul de tinerețe fără bătrânețe”
În continuarea ideii despre relația profesor – elev, Florin Bican a povestit despre rigurozitățile impuse pe când a fost profesor, pentru scurt timp în anii ‘80.
,,Este vorba de efectul de tinerețe fără bătrânețe. Așa mă trezesc punându-mă la mintea lor și dintr-o dată sunt de partea cealaltă a catedrei, adică a lor. Când sunt invitat la clasă mi se dă locul de la catedră și mi se face așa o frică! Dacă învățământul înseamnă să treci de partea cealaltă a baricadei, nu știu dacă vreau”, a spus Florin Bican.
Cum a apărut Apolodor?
La Teatrul “Mihai Eminescu” s-a desfășurat atelierul de ilustrație ,,Un pinguin celebru! Cum a apărut Apolodor, de la primele schițe la personajul Apolodor”. Activitatea a fost susținută de nimeni altul decât Dan Ungureanu, ilustratorul celebrului personaj îndrăgit de generații întregi.
Publicul numeros format, în principal, din elevi în clasele primare sau gimnaziu, a avut ocazia să participe la o discuție despre cum a luat naștere Apolodor și despre procesul prin care acesta a ajuns la forma sa finală.
Dan Ungureanu lucrează cu personajul Apolodor încă din anul 2016, atunci când editura Arthur i-a propus acestuia să îl ilustreze. Ilustratorul a declarat că dorința sa a fost de a crea o variantă cât mai contemporană și apropiată copiilor, chiar dacă aceasta a reprezentat o mare provocare pentru el, așa cum ne-a povestit.
,,Pentru mine ilustrația e un soi de punte între copiii necititori și carte. E foarte importantă în literația timpurie și, practic, ilustrația este cea care îi prinde pe copii când li se citește și le explică ce li se citește. Cred că este la fel de importantă ca și textul”, a declarat Dan Ungureanu.
Adina Popescu în dialog cu micuții clubului ,,Unde fugim de acasă?”
Micuții clubului „Unde fugim de-acasă?” s-au bucurat de vizita Adinei Popescu la Şcoala 7. Elevi ai școlii gazdă, școala nr. 8 din Dorohoi, Liceul de Artă Ștefan Luchian și școala din Albești au adresat întrebări scriitoarei și au realizat diferite desene pentru aceasta.
,,Câteodată mă și sperie ideea asta: uite am niște cărți adunate. Când eram de vârsta voastră am vrut să fiu exploratoare, astronaut, balerină, dar nu aveam niciun fel de talent”, a povestit printre altele Adina Popescu.
Ada Milea la Botoșani cu Apolodor
De la ora 19.00, la Teatrul Mihai Eminescu, Mihnea Măruță a susținut conferința „Skibidi Ohio. Zece efecte ale rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților”. Seara s-a terminat cu un concert susținut de Ada Milea.
Îndrăgita interpretă și-a început recitalul plin de umor cu câteva melodii dintr-un spectacol inspirat de ,,Amintiri din copilărie”. Conceptul este un mix între concert și teatru, purtând numele de ,,Creangă Remix”. Astfel, Ada Milea a reinventat spectacolul pe care l-a creat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Deși interpretarea spectacolului ,,Creangă Remix” presupune implicarea mai multor artiști, cum a fost cu Berti Barbera, Ada Milea a urcat singură pe scenă, reușind să cânte și alte roluri. Într-o interpretare acustică, aceasta nu a omis prea binele cunoscute momente cu ,,copchii” care atunci se duceau ,,la cireșî” și la scăldat.
Sunetul a fost asigurat de Victor Panfilov, maestru al sunetului muzical, chiar și al unor filme artistice. Tot Victor Panfilov este cel care s-a ocupat în 2003 de realizarea înregistrărilor melodiilor Apolodor. ,,Văd cât îi bucură pe oameni acest personaj și mă bucur că îi ghidează printre scriitori. Și scriitorii se adună în jurul lui. Știu câțiva care s-au apropiat de Creangă și am avut inspecție de Apolodor: copii cu cărți în mână care se uitau printre rânduri și ziceau că nu am cântat tot. Când îmi e drag un text, un autor îmi place să-l arăt cu tot ce pot contribui eu” , a declarat Ada Milea.
Nu au lipsit unele cunoscutele melodii ,,Manea cu lanțuri”, ,,Am o sanie”, dar și ,,Miorița” sau un moment din Chirița Teatrului din Cluj. Pe toată perioada recitalului, interpreta a fost aplaudată cu entuziasm de întreg Teatrul Mihai Eminescu. Sala a fost arhiplină. Dintre toate zilele festivalului, ziua de sâmbătă a avut parte de cel mai mult public la manifestările din sala mare a Teatrului.
Ce alte evenimente au mai avut loc?
Ziua de sămbată a început la ora 10.00 cu atelierul concurs de benzi desenate „Cum se naște o carte?” susținut de Editura GAMA în foaierul Teatrului „Mihai Eminescu”.
De la ora 13.30, a avut loc discuția și atelierul „Un pinguin celebru! Cum a apărut Apolodor, de la primele schițe la personajul Apolodor” susținut de Dan Ungureanu la Teatrul Mihai Eminescu.
De la ora 12.00 a avut loc workshopul „Storyboard-ul în cartea ilustrată pentru copii”, susținut de Sabina Drînceanu.
De la ora 16.00 a avut loc atelierul de scriere creativă „… spre Labrador” susținut de scriitorul Vasile Iftime și profesoara de limba română Daniela Epureanu, la Memorialul Ipotești. De la aceeași oră, la Teatrul Mihai Eminescu scriitorul Viorel Ilișoi a susținut atelierul ,,Cum scriem un reportaj?”.
De la ora 17:00, din fața primăriei a început turul ghidat ,,Școli de dinainte de 1900”.
Ce evenimente se vor organiza în ultima zi a festivalului?
Ultima zi a festivalului Apolodor va începe la ora 10.00 cu atelierul concurs de benzi desenate „Cum se naște o carte?” susținut de Editura GAMA în foaierul Teatrului „Mihai Eminescu”.
De la ora 10.30, la Teatrul Mihai Eminescu „De la carte la cadru: Cum transformi poveștile în scenariu de film”, un atelier adresat copiilor cu vârsta minimă 9 ani. Atelierul va fi susținut de Mihai Mănescu.
De la ora 11.00 scriitorul Vasile Iftime și profesoara de limba română Daniela Epureanu vor susține atelierul de scriere creativă (poezie)„… spre Labrador”, la Memorialul Ipotești. De la aceeași oră și în același loc va avea loc un atelier demonstrativ „Cum se tipărea pe vreme bunicilor noștri?”.
De la ora 12.30 scriitorul botoșănean Viorel Ilișoi va susține la Teatrul Mihai Eminescu atelierul „Cum scriem un reportaj?”.
De la ora 14.30 micuții clubului „Unde fugim de-acasă?” se vor bucura de o întâlnire cu Florin Bican și Dan Ungureanu.
Ultima zi de festival se va încheia cu atelierul „Digital Story-Telling Lab” susținut de Sorina -Chiper la Teatrul Mihai Eminescu de la ora 16:30.
– Mădălina Mihai
– Ioana Ivaş