luni, septembrie 22, 2025
AcasăNaționalBiserica Ortodoxă are un nou sfânt. Cine este

Biserica Ortodoxă are un nou sfânt. Cine este

Biserica Ortodoxă are un nou sfânt. Este vorba despre Cuviosul Mucenic Gherasim de la Tismana care a fost canonizat și va fi prăznuit pe 25 decembrie.

Evenimentele dedicate proclamării locale a canonizării au avut loc între 19 și 21 septembrie, la Mănăstirea Tismana din județul Gorj.

Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi condus de Mitropolitul Irineu al Olteniei, potrivit Agerpres.

 ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre viața Sfântului Mucenic Gherasim

Fost stareț al Mănăstirii Tismana, care a cunoscut prigoana comunismului ateist impus de trupele sovietice. Acesta a vorbit desptre suferința acestuia în temnițele comuniste pe motiv că era „dușmanul unei orânduiri fără Dumnezeu”, despre trăirea sa ascetică, precum și despre sfârșitul său mucenicesc.

Potrivit acestuia, Sfântul Gherasim, de îndată ce a fost arestat chiar din Mănăstirea Tismana, el a știut că viața lui s-a schimbat și trebuie să fie martor al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos prin pătimirea și răstignirea sa.

„În temniță, Sfântul Gherasim i-a învățat pe deținuți cum să se roage, cum să rostească rugăciunea inimii, pentru care faptă a fost bătut cumplit, dar suferea cu mare răbdare aceste chinuri, deoarece le considera pentru sufletul său. În final, în ultimul moment al vieții, s-a petrecut o minune și mai mare: Sfântul Gherasim nu doar că și-a iertat torționarul, dar l-a și ajutat să se mântuiască, trecând astfel dincolo de porunca evanghelică”, a mai spus ÎPS Irineu.

Povestea cuviosului Gherasim Iscu

Arhimandritul Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în satul Valea Șușii, din comuna Poduri, județul Bacău, primind la botez numele Grigore.

A intrat în viața monahală de la 12 ani, la Mănăstirea Bogdana din județul Bacău. În 1932 a ajuns la Mănăstirea Tismana, unde a fost tuns în monahism cu numele Gherasim.

A urmat seminarul monahal de la Mânăstirea Neamț, apoi a continuat la Mănăstirea Cernica pe care l-a absolvit ca șef de promoție în 1935.

După studii de Teologie la București, a fost, pe rând, stareț la Mănăstirea Arnota, bibliotecar la Mănăstirea Cernica, apoi misionar în Transnistria. În 1943, a fost numit stareț la Tismana.

În 1948 a fost arestat, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența anti-comunistă și a ținut o predică anti-comunistă.

Dus inițial la Craiova, apoi la Aiud, Pitești, Gherla și la Canal, la Poarta Albă. După lungi suferințe, s-a îmbolnăvit și a fost dus la Sanatoriul din Târgu-Ocna. A trecut la cele veșnice într-o zi de Crăciun, la 25 decembrie 1951 la Târgu Ocna.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.2 ° C
24.6 °
23.8 °
37 %
7.8kmh
0 %
lun
23 °
mar
27 °
mie
16 °
J
16 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Imagine de la Muzeul Comunismului organizat de elevi la Ipotești.

EDITORIAL

Curtea Constituţională va dezbate în 24 septembrie legea privind pensiile magistraţilor, alături de celelalte legi din pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului adoptat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...