Mare tam-tam cu trimiterea în judecată a Georgescului! În timp ce o parte dintre români jubilează, cealaltă parte – un picuț mai mică! – se îngrijorează și suferă organic până la descompunere. Această descompunere a unora nici nu pute și nici nu deranjează prea tare pentru cei care-și pun cât de cât mintea la contribuție. De ce, vă voi explica mintenaș. În primul rând, vreau să reamintesc că de la o anumită cotă în sus în ierarhia politică, statală sau administrativă este imposibil de pătruns fără masca de oxigen care nu se poate obține decât de la unicul distribuitor și anume serviciile. Cine (încă!) mai crede că Georgescu a apărut din spuma mării, curat, imaculat și fără cele 7 păcate biblice ori e prea prost ori e prea deștept pentru că prin atitudinea lui vrea să convingă lumea de asta. Așadar, pe mine cel puțin nu m-ar mira ca acest „Ion fără de țară” să fie implantat sus de tot în ierarhia vreunei organizații din acelea care mișună prin subteran de se dărâmă blocurile turn. Nu, nu la Gemeni mă gândeam ci așa, în general… În aceste condiții, subiectul atât de mediatizat în aceste zile nu-și va petrece nicidecum o grămadă de ani la Rahova sau altundeva ci va fi „extras” (ca să folosesc un termen…specific!) și scos din obiectivul opiniei publice. Cum? Ei, pe asta chiar nu o știu întrucât respectivele entități dispun de capacități de analiză și acțiune cum nici nu ne putem închipui noi, muritorii de rând. Bine, și ei sunt muritori dar la momentul prezentului, forța, puterea și libertatea de acțiune îi face adeseori să creadă că ei ar putea fi excepția de la cel mai sigur lucru de pe pământ și anume moartea. Așa stând lucrurile, mă miră cum se risipesc energiile românilor într-un caz cu final așteptat. Ca să fiu și mai convingător dar și mai pragmatic, vă voi pune o simplă întrebare: câți aparținători ai structurilor întunecate ați auzit că fac pârnaie? Ei? Corb la corb nu-și scoate ochiul. Sau dacă vreți o altă perspectivă, orb la orb nu-și scoate ochiul! Și-atunci, despre ce vorbim? Despre un proces menit să liniștească poporul și să dea apă la moară talk-show-urilor. Despre o judecată care nu judecă nimic, ci doar mută pionii pe tabla de șah ca să creadă și spectatorul de la margine că se joacă cinstit. Până și circarii de pe vremea lui Cezar aveau mai multă sinceritate: îți arătau leul, îți arătau sclavul și nu te mințeau că bestia e vegetariană. Noi, azi, am ajuns să credem că tigrii din colivie se hrănesc cu iarbă, iar dresorii sunt niște sfinți. De ce? Pentru că ne place spectacolul. Ne place să vedem un „mare” căzut, să-l scuipăm de pe margine și apoi să plecăm liniștiți la culcare, convinși că justiția funcționează. Numai că, în realitate, e doar o piesă prost regizată. Când se stinge lumina și se trag cortinele, vinovații adevărați își beau liniștiți cafeaua, iar poporul rămâne cu iluzia că a învins corupția. Adevărul crud e că nu a învins nimeni nimic. Cazul Georgescului nu e decât un episod din telenovela tranziției eterne: același scenariu, alți actori, același final previzibil. Și peste câțiva ani, vom mai avea un alt „Georgescu” scos la înaintare, la fel cum un magician scoate iepuri din joben. Publicul aplaudă, dar iepurele e tot unul dresat. De aceea spun că judecata aceasta nu dovedește nimic. Nici că justiția e dreaptă, nici că serviciile dorm, nici că poporul s-a trezit. E doar încă un episod de teatru, cu roluri distribuite atent, cu replici memorate și cu un public care, vai de el, nu vrea să iasă din sală pentru că biletul e prea scump: speranța. Și încă ceva. Nu orice condamnare e echivalentă cu o victorie morală. Uneori ea e este doar morfina care alină o boală ce nu poate fi tratată și duce inevitabil la moarte. Vă amintiți probabil că și crimele comunismului au fost condamnate! Și cine, ce a pățit? Victimele au murit fizic în anii 40 și 50 sau moral după aceea iar torționarii, criminalii nației au trăit bine mersi până la adânci bătrâneți, cu pensii speciale babane și cu o conștiință albită cu Ariel-ul produs de noii conducători ai nației. „Nu ne-am făcut decât datoria!” Probabil peste niște ani, atunci când Călin Georgescu va trece la masa de scris și va dori să ne înduioșeze în memoriile sale cu cumpenele prin care a trecut, ne va spune tot așa: datoria, bat-o vina! La fel și Potra tot așa va spune, fără să amintească niciunul de jocurile de culise, manipulările și chiar crimele comise după cortina trasă oriunde în lumea asta, inclusiv în Congo, acolo unde oamenii mercenarului dăruiau băștinașilor atrași în jocurile puterii, buchete mari de plumbi! În această paradigmă ar trebui înțeleasă trimiterea lui Georgescu în judecată. Judecată în care românii nu prea mai cred având în vedere blaturile ce se consemnează pe acolo și care rivalizează cu cele ale lui dom’ Mitică de la Ligă…
