marți, septembrie 23, 2025
AcasăLocalPanică la o terasă din centrul orașului. A intervenit ambulanța cu medic

Panică la o terasă din centrul orașului. A intervenit ambulanța cu medic

Un bătrân din județul Botoșani a ajuns de la terasă direct la urgențe, după ce i s-a făcut rău.

Ultimele zile de vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate, au făcut botoșănenii să profite pentru a mai sta la terase. A fost și cazul unui bătrân de 76 de ani, venit la o terasă din centrul orașului împreună cu familia. La un moment dat, în timp ce aștepta la masă, bărbatul a început să se simtă rău. Și-a avertizat apropiații, care au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor. O ambulanță cu medic a ajuns în scurt timp la fața locului. “Pacientul a suferit o stare lipotimică în timp ce se afla pe o terasă. A fost imediat stabilizat la fața locului. Ulterior a fost transportat la Urgențe pentru investigații suplimentare de specialitate”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Bărbatul a rămas în grija personalului de la Urgențe, acesta fiind în afara pericolului. 

Știind despre ce terasă era vorba, cadrele medicale au glumit cu bătrânul, după ce acesta și-a revenit, spunând că probabil acestuia i s-a făcut rău așteptând să fie servit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.2 ° C
17.2 °
15.5 °
90 %
1kmh
0 %
mar
27 °
mie
15 °
J
15 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au ajuns iar oamenii din oraș să-și facă poze cu tabela de marcaj.

EDITORIAL

Mare tam-tam cu trimiterea în judecată a Georgescului! În timp ce o parte dintre români jubilează, cealaltă parte - un picuț mai mică! -...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...