Durere fără margini pentru o mamă din Botoșani, care acuză medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași că fiica ei, în vârstă de doar 12 ani, a murit din cauza unei infecții dobândite chiar în secția de Terapie Intensivă.
Femeia vorbește despre condiții de igienă precare și despre lipsa respectării protocoalelor sanitare în salonul unde copiii luptă pentru viață.
Oana Ivașciuc, din Hlipiceni, spune că fetița ei suferea de o boală rară și a ajuns la spital după un episod grav de deshidratare. A fost transferată pe ATI, dar acolo starea i s-a agravat rapid. Mama acuză că bacteria fatală ar fi fost luată de la cateterul montat în spital, iar testele pentru depistarea infecției au fost făcute cu întârziere.
„Rezultatul a apărut abia miercuri, prea târziu. Între timp copilul meu avea nevoie de sânge, de trombocite, de pastile. A fost un cocktail de tratamente, dar nu a mai rezistat”, a declarat femeia.
“A suferit foarte, foarte mult”
Potrivit relatării sale, chiar în seara dinaintea tragediei, fetița era conștientă, vorbea și chiar schița zâmbete. În noaptea următoare, starea ei s-a deteriorat brusc, iar medicii nu au mai reușit să o salveze. “Ieri, practic, cel puţin astă noapte, ea a suferit foarte, foarte mult”, a spus botoşăneanca, printre lacrimi.
Mama acuză și lipsa de rigoare a personalului medical în respectarea măsurilor de igienă:
„Dacă o asistentă înainte să intre în salon își punea botocei și halat, apoi ieșea și intra alta fără echipament. Nu înțelegeam rostul. Eu am crezut că în ATI este cea mai sterilă cameră din spital, dar e cea mai infectă. Unele nici nu îşi puneau mănuşi”.
Femeia mai spune că în aceeași secție, cu câteva zile înainte, a murit și un alt copil. Acesta avea numai 8 ani, decedând în circumstanțe similare.
Cazul ridică semne grave de întrebare asupra siguranței pacienților internați în secțiile ATI pediatrice și a modului în care sunt respectate normele de prevenire a infecțiilor nosocomiale.
Ministrul a trimis cea mai dură echipă de control
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public legate de cazul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” din Iași, Ministerul Sănătății face următoarele precizări: 9 pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.
Din datele medicale existente la momentul de față, puse la dispoziția Ministerului Sănătății, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecțiile asociate asistenței medicale, celelalte patologii și comorbidități ale pacienților și deces. Legătura de cauzalitate dintre infecția cu Serratia Marcescens și deces va fi stabilită de experții în medicină legală.
Conform datelor existente în prezent, prima infecție a apărut în data de 13.09.2025. Aceasta a fost raportată către DSP cu întârziere, în data de 19.09.2025. Atunci, la nivelul spitalului erau deja 4 pacienți infectați.
Spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secției de terapie intensivă. Cu toate acestea, nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislației în vigoare. “Am dispus de urgență un control comun, al șefului Corpului de Control al Ministerului Sănătății și al șefului Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății, care se vor deplasa de urgență la Iași, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătății, pentru evaluarea situației la fața locului și întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancțiuni contravenționale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de mușamalizarea și neraportarea infecțiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora”, a declarat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete.
Sancţiuni uriaşe la spitalul din Iaşi
Până în momentul de față, au fost aplicate următoarele sancțiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iași:
• Epidemiologul spitalului – 10.000 pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecțiilor nosocomiale.
• Medic ATI – 10.000 pentru nerespectarea protocoalelor și procedurilor.
• Unitatea sanitară – 50.000 pentru nerespectarea protocoalelor și procedurilor.
La nivelul instituției s-au dispus:
• Suspendarea internărilor în secția ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secției și a vizitatorilor/aparținătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens.
• Utilizarea echipamentului de protecție și igiena adecvată a mâinilor personalului medical.
• Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secția ATI și intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului.
• Repetarea probei de apă potabilă din rețea, sală cateter.
• Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcție de rezultatele obținute, conforme sau neconforme.
• Testarea în continuare a materialelor sterile achiziționate din afara unității sanitare și utilizarea mănușilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului
Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de Criză. Este formată din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Iași.