Pe 22 februarie 1864, Moriț (Mauriciu) Focșineanu semna un act de reconciliere între mama sa – Maria Focșineanu – și frații săi, ca urmare a decesului tatălui său, Iosup Focșineanu, supus austriac. Reconcilierea presupunea, de fapt, cedarea caselor de la nr. 1019, situate în Botoșani pe loc domnesc, și cumpărate de Iosup Focșineanu pe la 1816 de la Meihil Leiba sin Iosup Meer. Iosup Focșineanu ipotecase casele către unul dintre fii – Haim Focșineanu – contra sumei de 550 de galbeni, iar acesta îi transferase polița lui Moise Șaca. Întru îndestularea creditorului, casa intra, prin consens, în proprietatea acestuia.
Asemenea tranzacții vor fi fiind frecvente în epocă și nu se rezumau doar la imobile și pământuri. Însuși Moriț Focșineanu va fi fost despăgubit, pe la 1864, pentru banii pe care îi împrumutase lui Iordachi Balan şi Alexandru Anghel din comuna Mileanca, de la cel dintâi – cu „ 5 oi mari, 1 cârlană, 2 lăvicere de lână, 16 coţi pânză de saci, 4 coţi pânză de lână, 1 plug cu ferăle lui”, și de la cel de-al doilea – cu „12 oi mari, 3 cârlane, 3 lăvicere, 20 coţi ţol de lână, 21 coţi ţol de cânepă, 27 coţi saci, 1 gonitoare şi 2 mânzaţi”, toate acestea valorând 1113 lei („Progresul”, nr. 57, 30 aprilie 1864, p. 1). Sau și mai devreme, asigurându-i-se spre îndestulare de la Iorgu Bogza, 2 stoguri fân în mârime de 8 st., evaluați câte 5 galbeni și jumătate fiecare („Progresul”, nr. 164, 18 decembrie 1863, p. 1).
În 1894, i se vor sechestra și lui două vagoane și jumătate de popușoi spre îndestularea Anastasiei Tăutu, iar, spre îndestularea lui G. I. Gheorghiu, toţi popuşoii, recolta anului curent de pe 50 fălci, aproximativ, 15 vagoane, 800 de oi şi 19 boi jugari şi 6 vaci. Cum se va fi descurcat Moriț Focșăneanu după asemenea sechestrări, nu am putea spune. În 1895, mai avea o pierdere, aproape neînsemnată comparativ cu aceasta, dar pentru care va insista în proces. Astfel, pe 24 februarie 1895, Judele de pace Dorohoi o condamnă pe Maria Pohribaniuc la amendă de 10 lei în folosul com. Dorohoi, aceasta făcându-se vinovată de părăsire de serviciu, şi „a plăti stăpânului ei, M. Focşineanu, suma de 17 lei salar ce a luat înainte, plus 4 lei statului costa publicaţiunilor”. În caz de insolvabilitate, amendă urma să fie înlocuită cu închisoare pe timp de 2 zile („Gazeta de Iassi”, nr. 19, 15 martie).
În 1902, Moriț Focșineanu, semna, alături de alți cetățeni din Dorohoi, o adresă prin care îl felicita pe D.A. Sturdza cu ocazia zilei onomastice.
Cam atât am putut afla despre cel de-al patrulea martor din afacerea cu Lupu Zarafu, martor care nu a mai depus mărturie.
Despre Teodor (sau Toader) Misihănescu am putea spune, poate, mai multe lucruri, dacă am avea siguranță că nu se suprapun câteva nume. Cert este că, pe la 1874, înființase, împreună cu Henri Gortazzi, Gh. Hasnaș, I. Panaițiu, Iorgu Tăutu și Ioan Tăutu, un club, care ar fi putut rivaliza cu principalele cluburi din țară (sau, cel puțin, așa s-ar fi dorit). Susținut pe contribuții voluntare, Clubul avea un local foarte comod, un cabinet de lectură unde se găseau mai multe ziare indigene și străine, un biliard etc. Jocurile de hazard erau cu desăvârșire oprite. T. Misihănescu și Gh. Hasnaș erau vicepreședinți, avându-l președinte pe Henri Contazzi („Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 51, 16 iunie 1874, p. 3). Cât va fi funcționat Clubul, nu am putea preciza, cert este că T. Misihănescu invita, pentru a treia oară, membrii într-o ședință pe 5 septembrie 1874, pentru a discuta „cestiunile” ce erau „puse la ordinea zilei”. Anunțul era publicat în „Curierul Foaea Intereselor Generale” (nr. 72, 29 august 1874, p. 3).
În noiembrie 1895, Misihănescu era numit subprefect la plasa Sulița.
Numele său apare și anterior întâmplării cu Lupu Zarafu, în 1865, într-o publicație administrativă. Și chiar dacă e amintit doar contextual, reproducem povestea pentru savoarea portretizărilor:
„D. Poliţai de oraş, prin raportul No. 4096, încredințează că, după verbala tânguire a D. Ioan Vasiliu, serv la D. Teodor Misihănescu, înaintând cuvenitele lucrări, au constatat că pe reclamant, în noaptea de 5 spre 6 a trecutei luni Aprilie, l’au prădat un cumnat al său – Costachi a Căpitanului, din satul Călineștii, în etate ca de 32 ani, statul mijloc, ochii căprii, faţa rotundă, părul negru, cu semn de tortură deasupra nasului – de lucruri şi bani la valoare de 14 galbeni, cu ocazia venirii în gazdă la el, lăsând o căruţă cu 2 cai şi anume: un cal în părul sur alb, cu albeață pe ochiul drept şi cu copita despicată la piciorul stâng de dinainte, şi celălalt în păr murg deschis, coama şi coada neagră, pete albe pe spinare; şi după cercetările făcute până acum neputându-se afla, se publică termenul de 40 zile pentru vinderea cailor împreuna cu căruța, şi aflarea culpabilului de către autorităţile competente, care sunt poftite a-l trimete aicea cu lucrurile ce s’ar gâsi la el” („Progresul”, nr. 121, 28 octombrie 1865, p. 1).
Dintre personajele din „șicana” lui Lupu Zarafu, mai puțini vizibili în epocă au fost președintele Tribunalului Botoșani din acel an, Vasile Ion, și „îngrijitorul arestului” Vițu. Ioan Frank, primarul de atunci și finul de botez al lui Gheorghe Eminovici, despre care s-a mai scris (MEMORIALUL IPOTEȘTI: Ioan Frank, primar al Botoșanilor în 1869 și 1873, finul lui Gheorghe Eminovici – Monitorul de Botoșani; Gheorghe Eminovici și „afacerea Franko” – Monitorul de Botoșani), își așteaptă povestea întregită.
Personajele acestei întâmplări, țesute în jurul unui cuvânt – „șicană” – au fost oameni ai vremurilor lor, dând culoare orașului în care au locuit: Lupu Zarafu (MEMORIALUL IPOTEŞTI: „Șicana” – o întâmplare cu Ioan Franc și Lupu Zarafu, bunicul lui Ștefan Antim – Monitorul de Botoșani), Ștefan Antim (MEMORIALUL IPOTEŞTI: Ștefan Antim, nepotul lui Lupu Zarafu: vorbe de duh, portrete și alte scrieri – Monitorul de Botoșani), Gheorghe Hasnaș (MEMORIALUL IPOTEŞTI: Un viitor primar al Botoșanilor din întâmplarea cu Lupu Zarafu – Gheorghe Hasnaș – Monitorul de Botoșani), Beriș Moscovici (MEMORIALUL IPOTEŞTI: Beriș Moscovici, din întâmplarea cu Ioan Franc și Lupu Zarafu – Monitorul de Botoșani), Ion Vasile Arapu (MEMORIALUL IPOTEŞTI: Ion V. Arapu, judecătorul de instrucțiune din întâmplarea cu Lupu Zarafu, bunicul lui Ștefan Antim – Monitorul de Botoșani; MEMORIALUL IPOTEŞTI: Fiii lui Ion V. Arapu, judecătorul de instrucțiune din întâmplarea cu Lupu Zarafu – Monitorul de Botoșani) și atâția alții.
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
