Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel, care l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena. A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei. A participat la înmormântarea Maicii Domnului, unde a făcut început cântărilor, la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.
Despre rugăciune
”Cine iubește pe Domnul, acela își aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naște rugăciunea. Dar, dacă nu-ți vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzește omul de păcat, fiindcă, rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu și cu duh smerit stă înaintea Feței Domnului, pe Care-L cunoaște sufletul ce se roagă.
Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [„bătrân iscusit”], acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.
Rugăciunea se dă celui ce se roagă, cum se spune în Scripturi; dar rugăciunea pe care o săvârșim numai din obișnuință, fără zdrobire de inimă pentru păcate, nu este plăcută Domnului.
Omuleț, învață smerenia lui Hristos și Domnul îți va da să guști dulceața rugăciunii. Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturisește-te cu sinceritate, și rugăciunea te va iubi. Fii ascultător, supune-te cu bună conștiință stăpânirilor rânduite, fii mulțumit de toate și atunci inima ta se va curați de gândurile deșarte. Adu-ți aminte că Domnul te vede și teme-
23te să nu întristezi cumva pe fratele tău; nu-1 judeca și nu-1 disprețui nici măcar cu o privire, și Duhul Sfânt te va iubi și te va ajuta El însuși întru toate.” (Sfântul Siluan Athonitul)
„Cum reușesc să mă apropii de El?”
– Păi eu zic că primul pas l-ai făcut cu această întrebare și cu faptul că El ai scris cu E mare. E un început.
Și mai e un lucru: eu am întrebat odată o maică, la a cărei povață duhovnicească țin foarte mult, îi spuneam: „Maică, nu mă pot ruga, ce fac? In timpul rugăciunii îmi zboară mintea” – nu că nu zboară tot timpul Ia mine, la mine tot timpul zboară și la un moment dat maica îmi spune: „Da-i simplu, măi părinte, îi simplu: când îți zboară mintea, te ridici în picioare, faci 10 metanii și te întorci la rugăciune”.
Când aveți senzația că v-ați depărtat de Dumnezeu, e simplu, mergeți către El, e pretutindeni, în stânga, în dreapta, e acolo, nu v-ați depărtat de Dumnezeu; v-au învățat unii să credeți că există o regulă după care mergi după Dumnezeu – nu e nici o regulă, Hristos nu e altceva decât El, faceți-l cu mâna și vă vede, de fiecare dată este acolo, niciodată nu stă cu spatele la noi; nu ați remarcat că în toate icoanele ortodoxe Hristos este cu fața la noi, nu cu spatele? Oricât de mult L-ar linguși unii, Hristos nu întoarce spatele, stă tot timpul cu fața.
Părintele Constantin Necula