Publicul botoșănean a fost invitat, vineri după-amiază, să descopere o lume în care lumina, culoarea și credința se împletesc într-un limbaj artistic aparte. În spațiul Colecției de artă al Galeriilor de Artă a avut loc vernisajul expoziției „Caligrafie pe sticlă. Seva trecutului”, semnată de artista Elena Oana Agapie.
Vernisajul a fost prezentat de Dănuț Huțu – director al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Botoșani și curatoriat de Ana Coșereanu – muzeograf. Până pe 16 octombrie, botoșănenii pot vedea expoziția, gratuit, zilnic, în intervalul orar 9:00 – 16:30.
Lucrări inspirate de religie, natură, corpuri cerești și concepte de viață
Expoziția cuprinde 33 de icoane și 33 de desene laice realizate cu culori pe bază de ulei.
Icoane precum ,,Buna Vestire”, ,,Maica Domnului”, ,,Maica Domnului îndurerată” sunt reprezintări ale unor momente ale Maicii Domnului. Alte icoane sunt închinate lui Iisus Hristos, intitulându-se ,,Nașterea Domnului”, ,,Iisus și vița de vie”, ,,Iisus Mântuitorul”, ,,Cina cea de taină”, ,,Răstignirea”, ,,Punerea în mormânt”, ,,Înălțarea Sfântului Duh”. Alte icoane sunt dedicate altor sfinți: Sfântul Nicolae, Sfinții Petru și Pavel, Sfântul Gheorghe și Sfânta Cuvioasa Parascheva. ,,Este o tehnică mai dificilă deoarece se pictează pe spatele lucrării și imaginea este vizualizată pe față. Cumva îți pui sufletul în lucrare și pe o parte, și pe cealaltă.”, a spus Ana Coșereanu.
Lucrările sunt inspirate și de natură prin diferitele specii de plante și păsări și de corpuri cosmice, precum luna, stelele și soarele. Se mai regăsesc ilustrate diferite concepte și credințe ca: poarta speranței, copacul vieții.
,,Viața înseamnă culoare, cu condiția să fie și lumină. O picătură de lumină și culoare au fost și țăranii iconari pentru icoana tradițional românească care mă fascinează atât de tare, încât aș putea să o lucrez fără încetare. Aduc în actualitate nu doar un motiv iconografic, ci întreg universul culturii tradiționale românești cu toată înțelepciunea sa”, a spus Elena Oana Agapie.
“Frumusețea acestor icoane constă mai mult în culoare”
Aceasta a mai vorbit despre diferența dintre icoanele religioase naive realizate de țăranii iconari români și cele culte.
,,Icoana naivă izvorăște dintr-un sentiment puternic și curat. Este expresia unei viziuni artistice autentice. Frumusețea acestor icoane constă mai mult în culoare. Țăranul român, în neștiința sa de carte, cu un desen nestructurat, total neacademic, ignorând anatomia, dar cu o stângăcie de o frumusețe aparte a creat propria icoană dintr-o mare nevoie, înlesnindu-i relația tainică cu divinitatea, cu Dumnezeu. Icoana naivă vorbește despre noi, despre obârșie, despre credință”, a mai spus artista Elena Oana Agapie.
Cine este Elena Oana Agapie
Născută în 1964, la Călărași, artista a absolvit Școala de Arte Frumoase din București (secțiile de grafică și pictură; master class în pictură pe sticlă – 1990), iar din anul 2000 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Începând cu anul 1986 a deschis numeroase expoziții personale la: Bușteni, Călărași, Sinaia, București, Slobozia și Brașov, iar din anul 1989 a participat la diverse expoziții de grup, organizate în țară (București și Brașov) și în străinătate (Geldrop – Olanda și Budapesta – Ungaria).
Lucrări ale artistei se regăsesc atât în colecții muzeale, cât și în patrimoniul altor instituții de cultură: Muzeul Dunării de Jos (Călărași), Muzeul Agriculturii din Slobozia (Ialomița), Muzeul Municipiului București, Cercul Militar National București, Muzeul de Artă Brașov, Biblioteca Județeană ,,George Barițiuˮ Brașov, Centrul Cultural ,,Ionel Perleaˮ Ialomița.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ