duminică, octombrie 5, 2025
AcasăLocalZiua Internațională a Animalelor marcată cu un record de sterilizări gratuite la...

Ziua Internațională a Animalelor marcată cu un record de sterilizări gratuite la Flămânzi

O nouă campanie de sterilizări gratuite organizată la Flămânzi a doborât toate recordurile. În doar 12 ore, 120 de animale – 83 de cățele, un câine și 35 de pisici – au fost sterilizate fără niciun cost pentru proprietari.

Evenimentul a avut loc pe 4 octombrie, chiar de Ziua Internațională a Animalelor, și a reunit medici veterinari din Brașov și Bacău, voluntari locali și parteneri din Germania.

Flămânziul, transformat într-un spital veterinar

Sediul SC Local Servicii SRL a fost din nou transformat într-o clinică improvizată, unde patru medici veterinari și 15 voluntari au lucrat neîntrerupt timp de peste zece ore.

Deși o parte din zi a plouat, locuitorii din Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Copălău au venit în număr mare, aducându-și animalele programate pentru intervenție.

Operațiile au fost efectuate de echipa Darius Vet Praxis din Brașov, condusă de medicul veterinar dr. Darius Terheș. Acesta a participat și la prima ediție a campaniei, în august. „De fiecare dată când ajungem într-o comunitate mică, vedem același lucru: oameni care își iubesc animalele, dar nu au resurse și acces la servicii veterinare. Misiunea noastră nu este doar medicală, ci și educațională — vrem să arătăm că prevenția este cea mai umană și eficientă cale de a opri suferința animalelor și de a reduce numărul celor fără stăpân”, a precizat dr. Darius Terheș.

Voluntari și parteneri cu suflet mare

Campania a fost coordonată de Anca Melinte și grupul de voluntari de la Padocul Public Flămânzi. În parteneriat cu aceștia au fost Till Group – Germania, care a asigurat finanțarea, și Primăria Flămânzi, care a oferit sprijin logistic și spațiu pentru intervenții. „Am încredere în oameni, vor să ajute și sigur iubesc animalele, o văd zilnic în ochii lor. Nu vrea nimeni să ucidă sau să abandoneze, doar că populația nu are alternativă. Intervențiile chirurgicale se fac doar în oraș, puterea financiară este mică, iar autoritățile nu sunt interesate să intervină. Oamenii care abandonează sunt doar un produs al societății noastre bolnave. Încurajăm sterilizarea – unica soluție, pe moment, pentru reducerea animalelor nedorite”, a spus Anca Melinte, coordonatorul campaniei.

Sterilizarea – soluția care salvează vieți și bani publici

Un câine ridicat de pe stradă de hingheri costă statul peste 1.100 de lei. În același timp ce o sterilizare costă de șapte ori mai puțin. În plus, o singură intervenție chirurgicală poate preveni nașterea a zeci de pui nedoriți. Astfel se reduc abandonul și cazurile de cruzime asupra animalelor.

Un exemplu pentru întreg județul

Flămânziul devine astfel un model de comunitate responsabilă, unde autoritățile, ONG-urile și voluntarii colaborează pentru binele oamenilor și al animalelor.

Campania de sterilizări gratuite va continua și în perioada următoare. Organizatorii au anunțat deja noi acțiuni în alte localități din județul Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
84 %
1.2kmh
55 %
D
15 °
lun
10 °
mar
11 °
mie
15 °
J
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă ai gunoi menajer puțin, există soluții să mergi mai puțin pe jos.

EDITORIAL

Din cifrele publicate legate de rectificarea bugetară, iese în evidență suma pusă deoparte de guvern pentru plata dobânzilor. 11 miliarde de euro. Doar dobânda....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...