Polițiștii botoșăneni au ieșit în forță pe teren, în două razii de amploare desfășurate la Dorohoi și Botoșani, pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale. În doar 48 de ore, sute de șoferi au fost verificați, iar amenzile au însumat aproape 200.000 de lei.
Dorohoiul, luat la pas de polițiști și jandarmi
Prima acțiune a avut loc pe 3 octombrie. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, sprijiniți de colegii de la secțiile rurale din Pomârla, Mihăileni și Dorohoi, dar și de jandarmi, au ieșit pe teren pentru a verifica respectarea legii în municipiu și în zonele din jur.
În doar câteva ore, au fost legitimate 60 de persoane și controlate 47 de autovehicule.
Pentru neregulile depistate, oamenii legii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale. Acestea au fost în valoare de aproximativ 8.000 de lei. De asemenea, au reținut două permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.
Acțiunea a vizat în special prevenirea infracțiunilor stradale și descurajarea comportamentului antisocial.
Ofensivă la Botoșani: sute de persoane legitimate și amenzi-record
O zi mai târziu, pe 4 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, sprijiniți de mai multe subunități de profil, au organizat o amplă acțiune de control pe raza orașului.
Rezultatele au fost impresionante: aproximativ 800 de persoane legitimate, 428 de vehicule verificate, iar 86 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 202 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 190.000 de lei.
Dintre acestea:
- 176 pentru abateri la regimul rutier.
- 24 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.
- 2 sancțiuni pentru firme care nu foloseau case de marcat electronice, însumând 54.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Poliția promite toleranță zero față de ilegalități
Acțiunile din cele două municipii fac parte dintr-o amplă campanie a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, menită să reducă numărul faptelor antisociale și să crească siguranța cetățenilor.
„Astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în toate zonele din județ. Obiectivul nostru este clar: toleranță zero față de abaterile care pun în pericol siguranța publică”, au precizat surse din cadrul IPJ Botoșani.