„Fleacuri, lucruri mărunte, toate acestea, întâmplări nu fără însemnătate, deoarece ele singure pe-atunci dădeau pulsație vieții în provincie, și rețineau atenția orașului mai mult decât astăzi cataclismele și chiar războaiele… Pe-atunci nu se fugea cu automobilul cu o iuțeală de 100 kilometri pe oră, așa că și întâmplările aveau din încetineala carelor cu boi, cari lasă urma roților și a copitelor în noroaiele drumurilor de țară”, scria Ludovic Dauș, căruia îi datorăm o serie de amintiri despre Botoșanii de altădată, o parte dintre acestea fiind legate, direct sau indirect, de Casele Hajnal.
În una dintre aceste evocări, apar cunoscute personaje din epocă: doctorii Isaac (cel care l-a tratat pe Eminescu) și Ștefanovici (coleg cu Eminescu la Cernăuți), prefectul Văsescu, avocatul Năstase Botez, Dauș-tatăl și alții care aveau acces în „odaia prietenilor” din spițeria roșie a lui Hajnal.
Într-o zi – relatează Ludovic Dauș – în „odaia prietenilor”, unde se afla deja doctorul Isaac, „beat criță”, dar și alți prieteni „la același diapazon”, apăru Năstase Botez, celebru pentru mai multe fapte, la care ne vom referi mai jos. Ziua respectivă trebuia să fi fost prin septembrie-octombrie 1877, când Osman-pașa obținu o mică victorie în Războiul pentru independență.
Doctorul Isaac, imediat ce-l zări pe Năstase, îi umplu un pahar cu vin și i-l oferi.
— Nu… nu!… ar fi protestat Năstase Botez, care suferea de stomac.
În situația aceasta, de refuz categoric, Doctorul Isaac împinse paharul spre gura avocatului și, pentru că nu putu să i-l toarne pe gât, i-l turnă pe ceafă.
Năstase Botez, furios, se duse direct la prefectul Văsescu și-i denunță pe gălăgioși:
— S’a strâns o șleahtă de străini la Hajnal, și sărbătoresc istoria turcilor! ar fi spus.
Prefectul Văsescu a declanșat imediat ancheta. Însă Hajnal, Dauș-tatăl, Isaac și Ștefanovici, de cum aflară, se duseră glonț la Năstase Botez să-i ceară socoteală. Botez fu nevoit să le dea în scris, sub proprie semnătură, că prefectul nu știe ce spune și că nimic din ceea ce spune nu este adevărat. Scrisoarea fu numaidecât afișată în geamul spițeriei. La următoarea vizită a lui Năstase Botez la prefectură, prefectul Văsescu îi puse pe aprozi să-l dea în brânci pe scări pe avocat.
Năstase Botez era un avocat apreciat în epocă, deși nu a făcut figură separată nici în diverse situații și întâmplări hazlii din Botoșani. Celebru devenise și pentru că „scăpase pe un popă, acuzat de omor, descriind juraților cu tot patetismul că «s’apropia crăciunul, că nevasta popei îl aștepta cu plăcinte și isprăvindu-și pledoaria cu cuvintele:
— Dați popa preotesei!” (după: L. Dauș, Casele Hajnal, în: „Adevărul literar și artistic”, nr. 126, 22 aprilie 1923, p. 3).
Altădată, în procesul Enacovici-Dan, Năstase Botez apela la altă manevră avocățească:
„Cereţi bani? Aţi venit şi înaintea justiţiei să precupeţiţi pungile noastre, să arătaţi simplu interesul vostru material, mărginindu-vă toată apărarea în această cerere? Ei bine, na-vă banii ce reclamaţi – și le aruncă o piesă de 5 lei – şi d-acum deplin dezinteresaţi, cu totul satisfăcuţi, retrăgeţi-ve de la bara justiției, căci v-aţi primit dreptul vostru şi rămân a discuta numai cu reprezentantul ministerului public” („Lupta”, nr. 935, 20 septembrie 1889, p. 2).
Fusese numit avocat public al județului Botoșani în 1869, după ce trecuse prin prefectura județului Tecuci și Vaslui. Fusese înlocuit în funcție în 1970 de Goilav, fiind disponibilizat, dar reveni pe funcție (nu am putea însă preciza anul). În orice caz, iunie 1872, era din nou pe funcție asistându-l pe Nicolai Ionescu în procesul unui alt personaj din Botoșani, polițaiului C. Placa contra lui Mariț Vaisman, acesta din urmă reprezentat de nimeni altul de cât de Titus Livius Maiorescu. Procesul a făcut multă vâlvă în epocă prin modul în care s-a desfășurat și prin finalul, probabil, neașteptat. C. Placa l-ar fi maltrat pe Mariț Vaisman pentru delictul de rebeliune, comis in camera Poliției Botoșani. Inițial, Placa fusese găsit „penibil de art. 147, 165, 238 și 40 Codul Penal” și condamnat la închisoare corecțională de 6 zile, iar Vaisman – de art. 173, 184 și 40 din Codul Penal și condamnat la închisoare corecțională de 24 zile; aprodul Costachi, inculpat ca complice polițaiului, fusese achitat („Curierul de Iassi”, nr. 73 2 iulie 1872, p. 2). Ambele părți făcând apel la Curtea de Casație din Iași, după patru zile de tratare Curtea „a prefăcut în amendă zilele de închisoare date delincvenților de tribunalul de Botoșani”: Placa urma să plătească statului 60 de lei, iar Vaisman – 240. Iar presa comenta: „În genere e de observat că magistratura ieșeană prețuiește în bani și destul de ieftin orice atacuri la onoare. O s-ajungem ca pe vremurile cele bune a strămoșilor Romani când un derbedeu umbla pe uliță cu un sac cu bani, pălmuia pe cine-i plăcea plătindu-i apoi 35 de sesterțe, amenda cuvenită!” ()! Ambele părți au mai făcut și recurs, recursul însă a fost respins („Curierul de Iassi”, nr. 91, 18 august 1872, p. 2).
Iar așa cum reglările de conturi în Botoșani, ca și în alte locuri, se făceau cu pumnii în orice loc, avocatul Botez era solicitat ba pentru o situație, ba pentru alta. În toamna anului 1878, Vasile Calcandraur și Onisifor Gherghel îl maltrataseră pe Comisarul Poliției Hasnaș chiar la hramul Bisericii mănăstirii Gorovei. În proces, inculpații erau apărați de avocații Botez și Burghele, care cereau reducerea pedepsei la o amendă de la 300 de lei și 10 zile de arest, 300 de lei amendă și despăgubiri de 15000 lei către Hasnaș, acesta – „crunt maltratat stând în spital mai bine de o lună, rămânându-i veșnic semne în față de urmele loviturilor ce a suferit” („Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 131, 27 noiembrie 1887, p. 3).
De la o vreme, ziarul „Lupta” îi reflecta fidel și în detalii activitatea. Aflăm, datorită acestui fapt, că pe 7 septembrie 1889, „distinsul avocat din localitate d. Anastase Botez, de zece zile e bolnav in pat, din cauza supărării ce i-a pricinuit reaua recoltă ce în acest an este în judeţele Botoşani şi Dorohoi” („Lupta”, nr. 926, 7 septembrie 1889, p. 3).
„Distinsul avocat” devenea în curând „simpaticul avocat”, apoi cumula ambele calități pentru ziariștii de la „Lupta”.
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
