luni, octombrie 6, 2025
AcasăInternaționalPremiul Nobel pentru Medicină 2025, primit de trei cercetători cu descoperiri revoluționare...

Premiul Nobel pentru Medicină 2025, primit de trei cercetători cu descoperiri revoluționare în domeniul imunității

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat în 2025 cercetătorilor Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi „pentru descoperirile lor referitoare la toleranța imună periferică”.

„Sistemul imunitar, extrem de puternic, al corpului uman trebuie reglat – altfel ar putea ajunge să ne atace propriile organe. Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi sunt laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2025 pentru descoperirile lor revoluționare privind toleranța imună periferică, care împiedică sistemul imunitar să dăuneze organismului”, notează Academia Regală Suedeză de Științe în comunicatul care a însoțit anunțarea premiului.

În fiecare zi, sistemul nostru imunitar ne apără de mii de microbi diferiți care încearcă să pătrundă în corp. Aceștia au înfățișări diverse, iar mulți dintre ei au dezvoltat asemănări cu celulele umane, ca formă de camuflaj. Așadar, cum reușește sistemul imunitar să stabilească ce trebuie atacat și ce trebuie protejat?

Mary Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi primesc Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2025 pentru descoperirile lor fundamentale legate de toleranța imună periferică. Laureații au identificat „gardienii de siguranță” ai sistemului imunitar – celulele T reglatoare – care împiedică celulele imune să atace propriul corp.

„Descoperirile lor au fost decisive pentru înțelegerea modului în care funcționează sistemul imunitar și a motivului pentru care nu dezvoltăm cu toții boli autoimune grave”, a declarat Olle Kämpe, președintele Comitetului Nobel.

Povestea descoperirii recompensate cu Nobelul pentru Medicină în 2025

„Shimon Sakaguchi înota împotriva curentului în 1995, când a făcut prima descoperire esențială. La acea vreme, mulți cercetători erau convinși că toleranța imună se dezvoltă doar prin eliminarea celulelor imune potențial dăunătoare în timus, printr-un proces numit toleranță centrală. Sakaguchi a demonstrat însă că sistemul imunitar este mult mai complex și a descoperit o clasă de celule imune necunoscută până atunci, care protejează organismul de bolile autoimune”, a explicat Academia Regală Suedeză de Științe.

Mary Brunkow și Fred Ramsdell au realizat cealaltă descoperire esențială în anul 2001, când au prezentat explicația pentru care o anumită linie de șoareci era deosebit de vulnerabilă la bolile autoimune. Ei au descoperit că acești șoareci aveau o mutație într-o genă pe care au numit-o Foxp3. De asemenea, au demonstrat că mutațiile din echivalentul uman al acestei gene provoacă o boală autoimună gravă, numită IPEX.

La doi ani după aceasta, Shimon Sakaguchi a reușit să lege aceste descoperiri între ele. El a demonstrat că gena Foxp3 controlează dezvoltarea celulelor pe care le identificase în 1995. Aceste celule, cunoscute astăzi sub numele de celule T reglatoare, supraveghează alte celule imune și se asigură că sistemul nostru imunitar tolerează propriile țesuturi.

Descoperirile laureaților au deschis domeniul toleranței periferice, stimulând dezvoltarea tratamentelor medicale pentru cancer și boli autoimune. Aceste cercetări ar putea duce, de asemenea, la transplanturi mai reușite. Mai multe dintre aceste tratamente se află în prezent în etapa de studii clinice.

Cine sunt cei 3 laureați ai Premiului Nobel pentru Medicină din 2025

  • Mary E. Brunkow, născută în 1961. Doctorat (Ph.D.) la Universitatea Princeton, Princeton, SUA. Manager principal de program la Institute for Systems Biology, Seattle, SUA;
  • Fred Ramsdell, născut în 1960. Doctorat (Ph.D.) obținut în 1987 la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), SUA. Consilier științific la Sonoma Biotherapeutics, San Francisco, SUA;
  • Shimon Sakaguchi, născut în 1951. Diplomă de medicină (M.D.) în 1976 și doctorat (Ph.D.) în 1983 la Universitatea din Kyoto, Japonia. Profesor emerit la Immunology Frontier Research Center, Universitatea din Osaka, Japonia.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat oamenilor de știință Victor Ambros și Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului.

Când se anunță restul Premiilor Nobel din 2025

Ca în fiecare an, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost primul anunțat în 2025. Acesta va fi urmat de anunțarea celorlalte premii astfel:

  • Premiul Nobel pentru Fizică – marți, 7 octombrie, cel mai devreme la ora 11:45 CEST (12:45 ora României);
  • Premiul Nobel pentru Chimie – miercuri, 8 octombrie, cel mai devreme la ora 11:45 CEST (12.45 ora României);
  • Premiul Nobel pentru Literatură – joi, 9 octombrie, cel mai devreme la ora 13:00 CEST (14.00 ora României);
  • Premiul Nobel pentru Pace – vineri, 10 octombrie, ora 11:00 CEST (12.00 ora României);
  • Premiul în Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel – luni, 13 octombrie, cel mai devreme la ora 11:45 CEST (12.45 ora României).
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.7 °
9.4 °
96 %
1.8kmh
100 %
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °
J
11 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au trecut vremurile când stăteai liniștit sub umbrela PCR.

EDITORIAL

Dovedim o capacitate administrativă extrem de scăzută. Premierul a prezentat săptămâna aceasta raportul său de 100 de zile. Documentul e construit mai degrabă ca...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...