joi, octombrie 9, 2025
AcasăLocalTată călcat în picioare de propriul fiu. Agresorul a fost încătușat (VIDEO)

Tată călcat în picioare de propriul fiu. Agresorul a fost încătușat (VIDEO)

Scene cutremurătoare s-au petrecut într-o localitate din județul Botoșani, unde un bărbat a fost bătut cu sălbăticie de propriul fiu.

În vârstă de 52 de ani, victima a ajuns în stare critică la spital după ce a fost bătut cu pumnii și picioarele până la inconștiență. Totul s-a întâmplat în localitatea Bălușeni. Cei doi s-ar fi luat la ceartă pe fondul consumului excesiv de alcool și al reproșurilor fiului. Scandalul s-a transformat rapid într-un episod de o violență extremă.

Potrivit anchetatorilor, tânărul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, s-a năpustit asupra tatălui său și l-a lovit cu pumnii și picioarele până când acesta a rămas inconștient. În momentul în care a fost solicitat ajutorul medical, starea victimei era critică.

Echipajul de la Ambulanță ajuns la fața locului a constatat că bărbatul avea tensiunea foarte scăzută și risca să intre în stop cardio-respirator, motiv pentru care la intervenție a fost direcționat și un echipaj cu medic. Ulterior bărbatul a ajuns în grija medicilor de la Urgențe. „Pacientul a fost diagnosticat la internare cu politraumatism prin agresiune, abdomen acut posttraumatic, cu suspiciune de leziune de organe interne. De asemenea, a suferit și un traumatism cranio-facial acut”, au precizat cadrele medicale din cadrul Spitalului Județean Botoșani.

Victima a fost internată la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, starea sa fiind monitorizată permanent de medici.

Tată bătut de propriul fiu

La scurt timp după agresiune, polițiștii au reușit să îl identifice pe autor. Acesta se dusese acasă să se culce, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tânărul, care abia se mai ținea pe picioare de beat ce era, a fost încătușat și dus la spital pentru evaluare medicală. Apoi condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani pentru audieri.

În timpul interogatoriului, acesta a declarat incoerent că și-a bătut tatăl pentru că îl suspecta că ar fi avut o relație extraconjugală cu o cumnată de-a sa.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru violență în familie. În funcție de evoluția stării victimei, agresorul ar putea fi acuzat de tentativă de omor.

play-sharp-fill
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
11.1 ° C
11.1 °
10.5 °
98 %
3.1kmh
100 %
J
12 °
vin
15 °
S
14 °
D
14 °
lun
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Cel mai zdravăn argument cu care Daniel David a fost impus și apoi păstrat în fruntea Ministerului Educației și Cercetării a fost că individul...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...