Angajaţii din învăţământ sunt supăraţi pe ministrul de resort şi îi contestă măsurile de austeritate.
Directorii şcolilor botoşănene s-au întâlnit recent în şedinţă pentru a afla raportul anual privind starea învățământului din județul Botoșani.

La şedinţă au fost prezenţi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc, reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei şi inspectorul şcolar general adjunct Cristina Bălăucă. Din partea oficialilor politici a venit preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Valeriu Iftime. Evenimentul a avut loc în joi, 9 octombrie, în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului „Rapsodia”.
După prezentarea indicatorilor statistici privind rezultatele elevilor, populaţia şcolară, inspecţii şi planurile de viitor au venit discursurile reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei. La final a urmat discursul şefului judeţului, Valeriu Iftime (PNL). Acesta i-a felicitat pe profesori pentru rezultatele obţinute şi a declarat că este un susţinător al educaţiei.
Măsurile guvernului explicate de şeful CJ
El a încercat să le explice directorilor de şcoli de ce s-a ajuns la măsuri dure de austeritate şi a declarat că înţelege nemulţumirea cadrelor didactice. Iftime a precizat că ştie nemulţumirea profesorilor, care au fost printre primii când a venit vorba de tăieri şi creşterea volumului de muncă. El a menţionat însă că aceste decizii se impuneau, iar fără ele ar fi fost mai rău.
„Eu vreau să vă dau o speranţă. Cu toate aceste greutăţi, ţara este stabilă. Credeţi-mă, oameni buni. Spun asta cu toată responsabilitatea unui om care se află şi în zona asta de decizie. Eu am fost la şedinţa în care s-a spus că norma profesorilor trebuia să crească. Nu ştiam prea mult ce înseamnă, iar două ore în plus nu mi s-au părut mare scofală. Dar apoi mi s-a părut aşa… că am văzut feţe bucuroase când s-a decis asta. Că «lasă, bă, să dăm în ei. Că toată vara stau în concedii foarte lungi»…Aşa se spunea, înţelegeţi?”, a declarat Valeriu Iftime, preşedintele CJ.
Vociferări şi ironii
Spre surprinderea tuturor, directorii de şcoli nu au vociferat în sală când a venit vorba despre măsurile de austeritate, însă au răbufnit când a fost pomenit ministrul Educaţiei, Daniel David (PNL). „În toate discuţiile acestea cu austeritatea, ministrul Educaţiei a fost de o atenţie, cum nu pot să vă spun”, a continuat Valeriu Iftime. Aceasta a fost afirmaţia care a pus gaz pe foc, iar directorii au reacţionat atât cu proteste, cât şi cu râsete ironice.
Şeful CJ a încercat apoi să dreagă situaţia. „Vă înţeleg nemulţumirea, ministrul Educaţiei este însă un om care a făcut carte, care este coerent şi care vrea să facă bine învăţământului. Ce-a ieşit acum, nu ştiu… ”, a completat Iftime.
„În politică eşti privit ca un «infractor»”
Preşedintele PNL Botoşani a cerut apoi înţelegere pentru politicienii care trebuie să ia cele mai dure măsuri în aceste vremuri. „Eu vreau să vă fac acum o mărturisire. Eu până acum vreun an şi câteva luni nu am avut duşmani. Nu aveam oameni să trebuiască să mă lupt cu ei. Dacă aveam pe cineva pe care l-am supărat, îmi ceream imediat iertare şi se repara. Dar de când am intrat în zona asta politică sunt privit ca un adversar continuu. Eşti ca un infractor care a făcut ceva şi, nu ştiu…A te afilia la un partid, nu credeam că este aşa, o infracţiune. Să fim clari, nu mă deranjează că unii oameni sunt împotriva mea, dar haideţi să ne criticăm pe argumente”, a mai spus Valeriu Iftime.
Acesta a salvat situaţia şi a spus că înţelege nemulţumirea profesorilor spunând că „ministrul Educaţiei nu este cel mai bun. E bine aşa?”. După ce discursul său s-a încheiat situaţia s-a destins, iar unii profesori au spus că „nu ne-a plăcut ce am auzit, dar măcar a fost sincer”.