joi, octombrie 23, 2025
AcasăEditorialMiez și coajă prezidențială

Miez și coajă prezidențială

Fără îndoială, în ziua de azi, imaginea vinde. Nu e nevoie de substanță, de conținut, de nimic. Pur și simplu pozezi frumos și ai asigurat 50 la sută din succesul necesar în orice activitate. Pe acest principiu s-au mulat perfect cam toți politicienii români din ultimele zeci de ani. Așadar, dacă apari bine în poză sau la tv, deja ai furat startul și ajungi la linia de finiș în fața gogomanilor care nu știau acest lucru. Iertată-mi fie vorba dar în grupul gogomanilor care nu țin cont de imagine se înscrie și președintele Nicușor Dan. Astfel, la ceremonii se comportă stângace de parcă și-ar fi uitat punctele cardinale pe masă acasă, în unele discursuri o măi dă prin șanț iar recent, la Timișoara, a apărut într-o poză de parcă era paznicul de la Primăria lui Friz. Pe bună dreptate, opinia publică l-a taxat de nu s-a văzut. Evident că la o asemenea funcție nu ai voie să dai rateuri. Președintele trebuie să fie cel mai bun dintre cei buni sau mai exact, cel mai bun din vreo 20 de milioane de români. Dar, după cum vă spuneam altfel se pune problema: președintele trebuie să pară a fi cel mai bun, cel mai frumos, cel mai corect. Pentru că imaginea vinde. Și pospăiala, spoiala și ambalajul trebuie să fie ca la carte. Nu contează conținutul și substanța. Așadar, Nicușor Dan, prin stângăciile lui, pare a fi omul conținutului. Ceea ce ar trebui să ne bucure, dacă am gândi sănătos. Numai că în materie de președinți, românii au preciat doar ambalajul și niciodată conținutul. Ne-a plăcut Iliescu pentru că dorea pace, consens și liniște în țară (asigurată prin Mineriade!), ne-a plăcut Constantinescu că părea a fi salvatorul nației (și nu a fost decât salvatorul serviciilor întrucât le-a lăsat în pace să funcționeze în același stil ca și până atunci), ne-a plăcut Băsescu că era băiat de băiat, șmecheraș, direct și chiar spiritual (modul lui golănesc de a trata sistemul juridic, sereist sau chiar pe cei din jur, lăsând urme adânci), ne-a plăcut Iohannis că nu avea limba de lemn, ba mai mult, nu o avea aproape de loc. Ulterior însă, ne-am dat seama că toate aceste sinistre personaje din istoria modernă a României încercau (și de cele mai multe ori reușeau!) să pară în ochii oamenilor modelul pe care ei l-au votat. Nu mai conta nimic altceva din moment ce populimea și vipulimea era încântată cum stăteau ei la poză. Ei bine, Nicușor Dan, e limpede, nu stă la poză nicicum. El nu este din film, nici măcar din filmul campaniei electorale. El este așa cum este! Un om riguros, care nu are de ascuns scheleți în dulap, care nu sinte nevoia să fie altfel decât cum e, care punce accent pe conținut și pe ambalaj. Nu am idee dacă actualul președinte este mai eficient, mai corect sau mai aplicat decât predecesorii lui, a da acum un verdict după aproape un an de mandat fiind prematur, riscant chiar. Cine știe ce o să mai urmeze? Dar totuși, a-l analiza prin obiectivul unui microscop cu lentile nedeformate, este de datoria fiecărui cetățean să o facă întrucât el este alesul românilor de la mic la mare. De altfel, percepția președintelui de către oameni are ca esență nu faptul că el a reprezentat la vot o alianță proeuropeană ci mai ales faptul căm este asimilat USR-ului. Nu știu ce are acest partid mai rău decât PSD, PNL sau AUR dar când văd câtă ură se revarsă din zonele partinice pomenite, nu mă miră nicidecum desele atacuri la persoana președintelui. Și dacă tot am pomenit de USR, trebuie musai să spun că celelate partide ar fi fost efectiv fără muniție dacă useriștii n-ar fi fost un an la guvernare. Repet, din 35 de ani, USR a fost doar un an la guvernare și dacă ar fi să dăm crezare „colegilor” lor din PSD, PNL, UDMR sau adversarilor din AUR, partidul fondat de Nicușor Dan este cauza tuturor relelor trecute și mai ales viitoare din procesul de guvernare. Măi oameni, buni! Măi pesediști, liberali, udemeriști, auriști și alții! Cât rău putea produce formațiunea nășită de Nicușor Dan în doar un an de guvernare? Oare datorită lor, useriștilor urâcioși și neobrăzați, suntem unde suntem? Datorită lor avem datorii uriașe, datorită lor, hoția a fost la rang de politică de stat, datorită lor, românii sun divizați, fără speranțe de coabitare, în două tabere distincte și, după părerea mea, prostești? Adică suveraniști și globaliști. Chiar nu ne dăm seama că hoții strigă hoții? Chiar nu ne dăm seama că totul e de fațadă, că numai coaja e consistentă, miezul fiind aproape lipsă? Dar cum în politică prezența permanentă a unui iluzoriu dușman este determinantă pentru a prosti lumea, trebuia să existe Nicușor Dan, trebuia să existe USR. Acesta este tabloul, poza reală, neretușată, a situației politice și nu mersul de damblagiu dezorientat al președintelui sau gafele lui. Eliminați coaja și după analiza miezului, dați-vă cu părerea!

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.9 ° C
15.6 °
13.9 °
72 %
0.5kmh
66 %
J
13 °
vin
17 °
S
14 °
D
16 °
lun
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...