„…suntem siguri că amicul nostru îi va pune la rezon printr-unul din acele răspunsuri energice și fulgerătoare, al căror secret numai el îl posedă”, scria „Timpul” (nr. 273, 18 octombrie 1890, p. 3), în încheierea „luptelor” pentru Năstase Botez.
„Simpaticul avocat” Năstase Botez a dat, simplu, „Un răspuns”, un singur răspuns în acest sens, prin „Lupta” (nr. 997, 6 decembrie 1889, p. 2), și nu după cearta gazetărească a acestor două ziare, ci cu un an mai devreme, după ce un botoșănean publicase un articol defăimător la adresa lui în „Constituționalul”.
La sfârșitul lui noiembrie 1889, prefect al județului Botoșani fusese numit Grigore Ghica-Deleni, care – se pare – nu convenea unei partide politice, pe lângă faptul că făcuse câteva numiri neinspirate și amenințase, prin polițaiul orașului, alegătorii. Aflând despre „această infamă opera”, intervenise atunci Năstase Botez și alegerile avuseseră loc („Lupta”, nr. 993, 1 decembrie 1889, p. 1), iar „Lupta” a făcut public tot „planul infam”, subliniind rolul lui Năstase Botez în dejucarea acestuia. „Constituționalul” a lovit în Năstase:
„…stimabilul An. Botez (Botez pentru că e jidov botezat) (…) Ca să nu ne ocupăm mai mult de această personalitate, ne mărginim a zice că fusese acum timp îndelungat director al prefecturii de Fălticeni, și în această calitate a dat ochi cu curtea cu jurați pentru fals în acte publice și delapidare de bani” (nr. 136, 2 decembrie 1889, p. 3).
Și Năstase a răspuns. Răspunsul lui nu era pentru Moldova, unde era cunoscut, ci pentru restul țării, unde – credea el – era prea puțin cunoscut sau deloc. Răspundea din respect pentru opinia publică, și nu pentru a arăta că era veche viţă de boer, şi nici „de ruşine” sau că ar fi crezut că „este cădere în demnitatea unui om fiind jidov, turc sau tătar”.
Iată ceea ce putem numi un început de autobiografie, din care alte nume apar în peisajul Botoșanilor:
„Mai întâi, declar că din tată şi mamă, din bunic şi răs-bunic sunt Român, de religie creştină ortodoxă.
Sunt născut în Hârlău, judeţul Botoşani, la 1839 Aprilie 23, din legiuiţi părinţi Alexandru Botez şi Ruxanda Botez, născută Frunzetti, din satul răzăşesc Fănureşti, judeţul Sucevei.
Tatăl meu este fiul legiuit al Sărdarului Ion Botez şi al soţiei sale Anna, născută în Flămânzi la 1798. Bunul meu numit mai sus, nu ştiu la ce an s-a născut, ştiu însă că este îngropat în satul Flămânzi.
Întreprinderile părinţilor şi a bunilor mei a fost agricultura. Ei au fost posesorii moșiei Hălăuceşti, judeţul Roman, posesorii moşiei Zvorâştea a Prinţului Moruzi şi a moşiilor Flămânzi, şi altele, adică a celor mai mari moşii ale Moldovei de sus, şi au murit sărăci, aceasta dovedeşte caracterul şi sentimentul lor de onestitate.
Fratele tatălui meu, numit Sătraru Dimitrie Botez, părintele lui Iancu Botez, preşedintele comitetului permanent şi bunicul doctorului C. Botez, profesor la Universitatea din Iaşi, a fost căsătorit cu sora postelnicului Dimitrie Gavrilaş, mare proprietar din judeţul Botoşani, şi a ocupat 20 de ani funcţia de subprefect la plasa Stavnicului, judeţul Iaşi.
Sora tatălui meu a fost soţia Căminarului Vasile Baltă, tatăl dlui Gh. Baltă, care a avut de soţie pe Anna născută Pisoski, bunul şi buna dlui deputat Văsescu şi a căpitanului de artilerie Văsescu”.
Și dezmințirea celei de-a două afirmații:
„Aicea n-am decât două cuvinte să zic: minte cine a scris că aş fi făcut cunoştinţă cu Curtea cu juraţi, etc.
N-am avut în viaţa mea decât un singur proces corecţional înaintea tribunalului de Botoşani, Curţii de Iaşi şi a Curţii de casaţie, pentru un pretins delict de insultă ce aş fi comis contra procurorului Curţii, pledând eu ca avocat înaintea Curţii cu juraţi.
Sfidez pe acel scriitor de la «Constituţionalul» să aducă nu un act, dar o singură declaraţie a unui om, din judeţul în care spune c-am făcut cunoştinţă cu Curtea cu juraţi pentru vreun fapt.
Calomniatorul care a scris în «Constituţional» a voit să exploateze următorul fapt: În juneţea mea, căci de la prima juneţe m-a caracterizat onestitatea şi independenţa politica, s-a găsit cineva care sub o formă meşteşugită se facă în lipsa mea din ţară, o denunţare anonimă. Această denunţare, mişcând apetitul celor ce doreau serviciul ocupat de mine, au exploatat acea calomnie în modul cel mai neomenos.
Conform legii, procurorul şi judele de instrucţie chemaţi să ancheteze faptul, ambii s-au pronunţat că nu există nici un caz de urmărire, dând judele instructor, în unire cu procurorul, o ordonanţă de non-lieu.
Calomniatorul care a scris în «Constituţionalul» ştie că cele mai sus expuse sunt neadevărate, căci desigur este un cetăţean din Botoşani.
Ei, calomniatorule, pentru ce nu te faci cunoscut pentru a te înfiera!”
„Nu abuzez mai mult de bunăvoinţa dvs., dle redactor, vă rog însă să binevoiţi în cel întâi număr să faceţi a fi publicat acest răspuns, reclamându-vă acesta, în numele onoarei ce a fost asasinată de un mizerabil.
Primiţi, vă rog, o frăţească strângere de mână din partea celui ce vă păstrează cea mai înaltă consideraţie”, își încheia pledoaria în favoarea sa Năstase Botez („Lupta”, nr. 997, 6 decembrie 1889, p. 2).
Acuzațiile în paginile celor două ziare au continuat: „calomniatorul” de la „Constituționalul” manipulând informația, Năstase Botez dejucând, în continuare, planurile.
Cine era „calomniatorul” de la „Constituționalul” știau, probabil, botoșănenii de la final de secol XIX, îl cunoștea și Năstase Botez, care se adresa „Luptei”:
„Mulţumindu-vă pentru publicarea scrisorii mele, regret ca între altele, mai mult sau mai puţin importante, aţi omis faptul că calomniatorul de la «Constituţionalul», contra onoarei mele, este generalmente cunoscut a fi perversul individ ce a fost pălmuit tot pentru calomnii pe uliţa Botoşanilor. Rog publicaţi aceasta. Anastase Botez” („Lupta”, nr. 1006, 17 decembrie 1889, p. 3).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
