luni, octombrie 20, 2025
AcasăLocalPovești în culori vii: expoziția unui artist botoșănean inspirată din locurile natale...

Povești în culori vii: expoziția unui artist botoșănean inspirată din locurile natale (VIDEO)

Spațiul Colecției de Artă a Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani a găzduit, sâmbătă, vernisajul expoziției de pictură și grafică „Memorii în culori”, semnată de artistul botoșănean Cristian Bîrzoieș. Evenimentul a fost prezentat de artistul Liviu Șoptelea.

Culorile Prutului și ecoul credinței

Lucrările expuse poartă amprenta locului natal al artistului – zona Prutului – și îmbină teme inspirate din folclor și religie. Picturile sunt construite pe contraste puternice de culoare, precum oranj – albastru sau roșu – verde, și exprimă o lume interioară aflată între real și spiritual.

„La el totul devine compoziție. Tot timpul ne lasă o zonă de mister. Lasă privitorul să-și imagineze, chiar dacă lucrarea este închisă sau deschisă. Este loc de contribuția minții privitorului”, a spus, în cadrul vernisajului, Liviu Șoptelea.

Cristian Bîrzoieș a mărturisit că lucrările au fost realizate pe parcursul unui an și că se simte apropiat de temele care transmit echilibru și pace interioară.

„Am fost frământat de diferite idei, am căutat teme diverse. Am rămas fidel stilului de lucru pe care mi l-am format la Universitate, în momentul în care am descoperit florile de rol. La lucrările ce reprezintă râul Prut am folosit o cromatică mult mai vie. Cele două teme sunt cumva înrudite, ne duc la o pace și o liniște sufletească”, a explicat artistul botoșănean.

El a adăugat că elementele precum apa și peștii pictați simbolizează pacea și echilibrul: „Liniștea ar trebui să fie cea care ne ține pe linia de plutire”.

Amintiri din expozițiile anilor ’80

În intervenția sa, Liviu Șoptelea a rememorat atmosfera expozițiilor de artă din anii ’80, când vernisajele erau adevărate evenimente culturale.

„Mai vedeai și câțiva actori, interpreți de la Filarmonică, o serie de profesori care ușor au devenit colecționari, chiar dacă pe vremea aia, ca și acum, se vindea pe prețuri foarte mici, în rate, contraproduse chiar”, a povestit artistul.

Cu o notă de amărăciune, el a vorbit și despre degradarea gustului estetic în prezent: „A venit un profesor în Galerie să înrămeze o lucrare și când am văzut m-am speriat. Era un kitsch ordinar. Mă întreb încotro ne îndreptăm? Ce facem?”.

 

Cine este Cristian Bîrzoieș

Cristian Bîrzoieș este absolvent al Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani (promoția 2020), unde a studiat cu profesorii Angela și Victor Hreniuc. Ulterior, și-a continuat formarea la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, unde a absolvit un program de masterat în grafică.

A participat la numeroase expoziții colective în orașe precum Botoșani, Iași, Bistrița, Sibiu, Piatra-Neamț, Bacău și Brăila, iar lucrările sale se regăsesc în colecții private din România, Grecia, Italia și Spania. Prima sa expoziție personală, „Universuri ancestrale”, a fost deschisă la Galeriile de Artă din Botoșani, alături de artistul Marcel Alexa. Au urmat proiecte precum „Flori de rol”, „Fragmente de realitate… între spațiu și timp” și, acum, „Memorii în culori” – o sinteză matură între tradiție, credință și introspecție artistică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
8.3 ° C
8.8 °
7.8 °
54 %
1.2kmh
4 %
lun
7 °
mar
13 °
mie
15 °
J
17 °
vin
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te cheamă clientul, nu ai ce face.

EDITORIAL

„Coaliția de guvernare” arată ca o căsnicie aranjată între două familii care se urăsc dar nu-și permit divorțul. PSD și PNL trăiesc împreună de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...