Un tânăr de 24 de ani din municipiul Botoșani pare să nu fi învățat nimic din prima confruntare cu legea. La mai puțin de o lună după ce a fost prins cu droguri asupra sa, bărbatul a fost depistat din nou, în aceeași zonă din oraș, de către jandarmi.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, pe strada Tudor Vladimirescu, în apropierea parcului Grivița. De altfel, locul este cunoscut pentru diverse incidente similare. Asta nu l-a oprit pe tânăr să aibă din nou droguri la el, deși mai fusese prins în același loc. În momentul controlului, jandarmii au descoperit asupra acestuia substanțe vegetale mărunțite, susceptibile a face parte din categoria drogurilor de risc.
Coincidență sau nu, acesta fusese depistat la sfârșitul lunii septembrie, în exact același loc, tot de către jandarmi, având asupra sa substanțe interzise.
Și de această dată, botoșăneanul a fost condus la sediul IJJ. Acolo jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Potrivit legii traficul și consumul ilicit de droguri se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani.
Substanțele ridicate de jandarmi, împreună cu documentele întocmite, au fost predate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.