miercuri, noiembrie 5, 2025
AcasăLocalDimineață cumplită în județ. Doi botoșăneni răniți de explozii de butelii

Dimineață cumplită în județ. Doi botoșăneni răniți de explozii de butelii

Un bărbat și o femeie au ajuns la Urgențe după ce au fost victimele a două explozii de butelii în casele lor. 

Ambele nenorociri au avut loc aproape în același timp, în această dimineață.

Prima victimă a fost o femeie în vârstă de 84 ani, care a fost rănită după ce în casa unde locuia s-a produs o explozie, în localitatea Rediu, comuna Răuseni.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răuseni, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu, dar casa era avariată ușor (sticla de la două geamuri spartă, o ușă deteriorată).

Proprietara a fost preluată de echipajul SAJ, care i-a acordat primul ajutor medical la fața locului până la sosirea ambulanței de terapie intensivă mobilă SMURD. “Pacienta era conștientă și a fost stabilizată la fața locului. A fost aplicat protocolul în cazul victimelor cu arsuri și ulterior transportată la Urgențe. Prezenta arsuri de gradul I la nivelul feței și membrelor superioare”, a precizat medicul Dănuț Panaitescu, specialist în medicină de urgență în cadrul UPU-SMURD.

Aproape în același timp, un bărbat de 72 de ani a fost și el rănit într-un mod similar. Nenorocirea a avut loc, de această dată, în localitatea Ionășeni, Trușesti. Bărbatul a fost stabilizat și preluat de un alt echipaj cu medic, de această dată de la Ambulanța Botoșani. “Pacientul era stabil, conștient, cu arsuri la nivelul feței. Colegii aflați la fața locului au evaluat victima și urmează să se stabilească dacă au fost afectate și căile aeriene”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, purtător de cuvânt al SJA Botoșani.

Informare preventivă

Pompierii au acționat pentru înlăturarea efectelor exploziei.

Cauza probabilă în ambele situații a fost acumularea de gaz butan. Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.

Pentru înlăturarea acestui pericol, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.

▪ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare.

▪ deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute.

▪ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea.

▪ înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise.

▪ întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz.

▪ umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.

▪ nu încarcați butelia la stațiile GPL pentru autovehicule.

Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun! Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
94 %
5.5kmh
100 %
mie
9 °
J
11 °
vin
15 °
S
12 °
D
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Să sperăm, totuși, că verifică instalația de iluminat.

EDITORIAL

Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...