La Penitenciarul Botoșani, o zi de sâmbătă s-a transformat într-o lecție de viață. Gratiile au dispărut pentru câteva ore, iar locul lor a fost luat de zâmbete, lacrimi și îmbrățișări. Zece deținuți și familiile lor s-au reunit în cadrul proiectului „O zi cu tata”, o inițiativă care le oferă taților aflați în detenție prilejul de a petrece câteva ore în afara rutinei carcerale, alături de copiii și soțiile lor.
Proiectul „O zi cu tata”, derulat pentru a 19-a oară la Botoșani, este o inițiativă care îmbină empatia cu responsabilitatea socială. Conceput de Asociația Bărbaților Creștini și susținut constant de Administrația Națională a Penitenciarelor, programul le oferă deținuților posibilitatea de a petrece o zi întreagă alături de copiii și soțiile lor – o zi fără bariere, fără geamuri despărțitoare, fără vizite cronometrate.
O zi de libertate sufletească pentru deținuți
În activitatea de sâmbăta aceasta, 10 persoane private de libertate au avut posibilitatea de a petrece timp de calitate, față în față, cu copiii și soțiile lor. “Unul dintre obiectivele programului este de a reînnoi și de a consolida legătura cu familia, pilon central al reintegrării acestora în societate”, a spus comisarul de poliție penitenciară Anna-Maria Rotariu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Într-o sală decorată cu baloane, jucării și desene colorate, deținuții și-au ținut din nou copiii în brațe. Pentru cei mici, a fost o zi plină de jocuri și povești, o zi în care și-au văzut tatăl zâmbind, jucându-se și vorbindu-le ca odinioară. Pentru părinți, a fost o clipă de libertate sufletească și o reamintire a ceea ce contează cu adevărat.
Pentru unii, această zi este o gură de aer și o motivație puternică pentru a merge mai departe. Iar pentru copiii care cresc fără tată acasă, aceste ore devin amintiri prețioase. George şi Natalia fac tot posibilul pentru ca micuţii lor să nu simtă lipsa tatălui. Copii ştiu că el este a muncă, chiar dacă băiatul mare a observat că atunci când îşi vizitează tatăl este cam multă poliţie şi gratii la geamuri.
„Îmi dau lacrimile de fiecare dată. I-am lăsat mici, îi găsesc mari. E greu. Am greșit, dar trebuie să-mi ispășesc ce am făcut”, a spus George, unul dintre deținuții prezenți, tată a doi copii.
Soția lui, Natalia, completează emoționată: „Când îi văd pe ei că sunt fericiți, nu mai există cuvinte. Totul e frumos, dar când plecăm, fata tot întreabă: tati de ce nu vine acasă? Noi îi spunem că tati lucrează aici, zugrăvește, și o să termine curând.”
Revederi pline de lacrimi și zâmbete
Pentru unele familii, aceste momente sunt rare și cu atât mai prețioase. Andreea și Alexandru au doi copii – o fetiță de șase ani și jumătate și un băiețel de zece ani. Fiecare revedere e o combinație dureroasă de bucurie și tristețe.
„E greu. Revederea e bună, dar plecarea e grea. Fata strigă mereu tata, tata… când plecăm. E foarte emoționant, mai ales pentru ei. Dar o să trecem și peste asta”, povestește Andreea printre lacrimi.
Alexandru, tatăl copiilor, își amintește cu nostalgie de viața de dinainte: „Chiar dacă sunt aici de cinci luni, parcă au trecut ani. Ei suferă mai mult decât noi. În special fata, că dormea lângă mine când veneam de la muncă, avea grijă de mine. Mă învelea, îmi zicea lăsați-l pe tati să doarmă, că e obosit. E greu să nu-i mai simt aproape.”
„Cei care participă la O zi cu tata au o rată de recidivă mult mai mică”
Coordonatorul programului „O zi cu tata” la Penitenciarul Botoșani, Daniel Baltaru, explică de ce aceste activități sunt esențiale în procesul de reintegrare.
„Stăteam adineaori de vorbă cu domnul director și spunea că cei care au participat la O zi cu tata, din perspectiva pentru Botoșani, dar asta e și o perspectiva a ANP-ului, cei care au participat la O zi cu tata, rata recidivă este mult mai mică. Pentru că învață anumite lucruri, așa cum spuneam, principii creștini. Oamenii ăștia învață un altfel de iubire și din partea noastră și din partea celor din penitenciar care fac mai mult decât le spune fișa prostului, neplătiți, vin voluntari, de bunăvoie, din timpul lor, pe banii lor și ei pot să vadă o asemenea bunătate și la rândul lor, când vor ieși afară, s-o arate la cei de jur”, a spus acesta.
El mai spune că reacțiile din timpul întâlnirilor sunt de o intensitate greu de descris: „Unii plâng, alții se îmbrățișează, iar copiii se agață de tații lor și nu vor să le mai dea drumul. Sunt momente de o sinceritate rară.”
Deținuți care învață să spere
Un alt participant, tatăl unui băiețel de doar doi ani și nouă luni, își amintește începutul drumului său în detenție: „Când am venit și m-am predat, el avea 12 zile. A fost o perioadă foarte grea”.
Pentru mulți, aceste câteva ore devin o ancoră în realitate. O mamă prezentă la eveniment rezumă emoția trăită de toți cei de față: „Vorbim despre ce facem când nu suntem împreună, ce ar trebui să vorbim când suntem acasă. Dorința noastră este de a nu ne mai despărți. Plecăm de aici cu o strângere de inimă.”
Programul oferă ocazia de a repara, măcar pentru câteva ore, ceea ce timpul și greșelile au rupt. Pentru copiii care cresc fără tată acasă, aceste întâlniri nu sunt doar momente de joacă – sunt amintiri care le dau siguranță, speranță și dragoste.
„O zi cu tata” se dovedește, an de an, una dintre cele mai eficiente forme de intervenție umană și educațională în mediul penitenciar.
