Mai zilele trecute, guvernanții au prezentat ca pe o mare realizare sumele încasate la buget din creșterea contribuțiilor pentru pensiile mai mari de 3000 de lei și pe concediile de creștere a copilului. Mare realizare, cum să nu… În luna august vârstnicii cu pensii mai mari de trei mii de lei au adus la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate treizeci și cinci de milioane și ceva mărunțiș, iar în luna septembrie suma a crescut de vreo unsprezece ori, adică mai bine de patru sute de milioane. Florin Manole, ministrul Muncii, a ținut să precizeze că măsura este una temporară și ar putea fi revizuită la finalul anului viitor. „Ar putea”, înseamnă, atunci când vine vorba despre cetățean, că nu o să se întâmple.
Suma de mai sus pare impresionantă doar dacă o privim din perspectiva buzunarului personal, dar la nivel de țară nu reprezintă cine știe ce, doar o picătură incapabilă să potolească setea de bani a bugetului. O măsură stahanovistă, care nu face decât să cârpească pe moment gaura prin care banul public e cheltuit aiurea sau chiar risipit cu inconștiență. Mult mai de folos ne-ar fi fost un raport privitor la cât anume a reușit să adune statul din TVA-ul necolectat. În fiecare zi statul pierde aproape o sută cincizeci de milioane doar pentru că nu reușește să colecteze integral taxa pe valoarea adăugată. Practic, în trei zile, statul pierde cât reușește să câștige într-o lună prin suprataxarea pensiilor și concediilor de maternitate. Așa-i că e ceva putred în afacerea asta?
E utopic să credem că statul român – sau oricare alt stat – ar putea elimina complet evaziunea fiscală pe TVA sau de altă natură, dar asta nu înseamnă că nu trebuie făcute eforturile necesare în această direcție. România e în fruntea topului în ceea ce privește proasta colectare a taxelor, dar șeful ANAF are o problemă cu gemul făcut în bucătăriile populației. Dacă ne luăm după logica individului, ar trebui ca tot românul să mănânce doar la restaurant, să se deplaseze doar cu firme de taxi și multe altele, numai să plătească taxe la stat. Nu e primul individ cu astfel de idei. Acum ceva ani, Varujan Vosganian era de părere că ouăle produse în curțile țăranilor dezechilibrează bugetul. Cum să mănânci ouă fără să plătești TVA și ce se mai plătește? Idei crețe și mărețe, ioc acțiune concretă în combaterea evaziunii fiscale.
Tot șeful ANAF, înainte să se lege de borcanele cu gem, explica foarte zen de ce anume inspectorii din subordine nu se implică în combaterea evaziunii adevărate și preferă să-l cocoșeze cu controale pe micul întreprinzător. Timpul trece, leafa merge, noi ne facem că muncim. „Având același salariu, colegii preferă activitatea mai simplă”. Acea activitate mai simplă care se finalizează cu amenda de rigoare. Indiferent cât de corect ești, câte taxe plătești, inspectorul găsește un motiv să te amendeze pentru a demonstra că el și-a făcut pe deplin datoria. Încă mai suntem tributari mentalității comuniste – trebuie să găsești ceva în neregulă, nu se poate să fie totul corect. Cei care și-au desfășurat activitatea în acea perioadă știu că atunci când era vorba de controale venite de sus, existau două constante universale: șpaga și amenda. Amenda pentru că trebuia dată și șpaga pentru ca amenda să nu fie chiar aia care putea fi dacă legea era aplicată. Legislația fiscală e alambicată și fiecare inspector o aplică după cum îl taie capul și știe că la finalul controlului trebuie să dea amendă.
Prin urmare, pentru cei de la butoane e mai simplu să-i taxeze suplimentar pe cei care nu se pot apăra decât să pună instituțiile din subordine la treabă. În loc să eficientizeze activitatea ANAF, să ceară controale la marii evazioniști, guvernanții acceptă cu seninătate spolierea antreprenorilor mărunți. Acesta e principiul de bază al fiscalității românești: să luăm de la cei care nu se pot apăra. Nu contează cât produce, important e că există un cod fiscal ce poate fi interpretat și răsinterpretat după bunul plac și interesul bugetului. Curajul ANAF este la colțul străzii, cu baba evazionistă – că tot am citat câțiva clasici ai finanțelor ceva mai sus, să o amintim și pe Madam Garlic, aka Ioana Petrescu, care era de părere că până și bătrâna care vinde usturoi trebuie să plătească impozite. Nu interesează pe nimeni adevărata evaziune, ci doar măsuri „temporare” ce riscă să se permanentizeze. Că așa e mai simplu.
