joi, noiembrie 13, 2025
AcasăLocalRazie pentru siguranța pietonilor la Botoșani: 21 de amenzi într-o singură zi

Razie pentru siguranța pietonilor la Botoșani: 21 de amenzi într-o singură zi

Polițiștii rutieri din Botoșani au desfășurat miercuri, 12 noiembrie 2025, o acțiune amplă dedicată siguranței pietonilor, una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic. Operațiunea, organizată de Biroul Rutier cu sprijinul polițiștilor de ordine publică, a vizat atât comportamentul pietonilor, cât și modul în care șoferii respectă obligația de a acorda prioritate.

Aceste verificări au avut loc în contextul în care, la nivelul municipiului Botoșani, încălcările comise de pietoni și neacordarea de prioritate reprezintă printre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave. Echipajele au fost prezente în mai multe zone intens circulate, acolo unde riscul de producere a unor incidente este cel mai ridicat.

Pe durata acțiunii, polițiștii au legitimat peste 40 de persoane și au controlat 20 de autoturisme. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

Verificările au vizat atât abaterile pietonilor – traversări neregulamentare, ignorarea semnelor de circulație sau a marcajelor –, cât și comportamentul șoferilor care nu respectă dreptul de trecere al celor aflați pe trecerile de pietoni. Potrivit polițiștilor, astfel de campanii au ca scop reducerea numărului de accidente și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.7 ° C
13.8 °
12.8 °
55 %
2.1kmh
52 %
J
12 °
vin
14 °
S
15 °
D
10 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să nu se mai plimbe pacienții pe holuri, toate anunțurile sunt la un loc.

EDITORIAL

O știre ce a început să se banalizeze în România. Încă o tânără femeie a fost ucisă de fostul soț în fața copilului. Mihaela,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...