luni, noiembrie 17, 2025
AcasăLocalPrima condamnare în dosarul „buletinelor false”. Un intermediar recunoaște că a ajutat...

Prima condamnare în dosarul „buletinelor false”. Un intermediar recunoaște că a ajutat ucraineni să obțină acte românești

Rețeaua buletinelor românești pentru cetățeni ucraineni își primește prima condamnare. Tribunalul Botoșani a decis, în premieră, soarta unuia dintre oamenii care au alimentat mecanismul prin care străini obțineau acte de identitate românești pe baza unor adrese fictive și a unor plăți ascunse. A. D., considerat o verigă importantă în lanțul intermediarilor, a recunoscut totul într-un acord cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor botoșăneni.

Magistrații au validat înțelegerea și l-au condamnat pe acesta la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani, pentru complicitate la dare de mită și fals informatic în formă continuată.

Potrivit surselor judiciare, bărbatul a admis că, între 2 august și 30 octombrie 2024, a facilitat de patru ori obținerea unor cărți de identitate românești pentru cetățeni ucraineni care doreau să își declare domiciliul în România. Sumele primite de la clienți — câte 1.250 de euro per „operațiune” — ar fi ajuns, direct sau prin intermediari, la funcționari ai Primăriei Vârfu Câmpului, angajați ai Serviciului de Evidență a Populației și chiar la proprietari dispuși să ia formal „în spațiu” persoane care, în realitate, nu aveau să locuiască niciodată la adresa declarată.

Rețea de fraudare a actelor de identitate

Ancheta în acest caz a fost declanșată în urma unei investigații jurnalistice realizate de Monitorul de Botoșani încă din primăvara anului 2024, care a scos la iveală o rețea prin care cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă obțineau documente românești pe baze false.

Pe 20 noiembrie 2024, procurorii au organizat percheziții de amploare, soldate cu ridicarea a 17 suspecți, dintre care 12 au fost reținuți sub acuzațiile de luare de mită în formă continuată, fals informatic și complicitate la aceste infracțiuni. Alți cinci suspecți au fost plasați sub control judiciar pentru fapte similare.

Falsuri grosolane, acte eliberate ilegal

Potrivit procurorilor, funcționarii implicați au încasat sume de bani pentru a introduce în Registrul Național de Evidență a Populației (RNEP) informații false despre domiciliul unor solicitanți, atestând că aceștia locuiesc în imobile unde proprietarii nu și-au dat consimțământul, fie pentru că erau decedați, fie pentru că locuințele nu aveau destinația de spații de locuit.

Mai grav, în unele cazuri, datele de identificare ale proprietarilor spațiilor respective au fost complet falsificate, modificându-se numele, prenumele, data și locul nașterii sau chiar codul numeric personal (CNP). Documentele de identitate erau eliberate fără ca solicitanții să fie prezenți, fără acordul proprietarilor imobilelor și fără actele necesare care să ateste reședința reală.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că a fost vorba despre peste 250 de cazuri de fals informatic în formă continuată.

Referitor la domiciliile stabilite în mod fictiv pe raza comunei din județul Botoșani, Registrul Național de Evidență a Persoanelor a fost actualizat prin menționarea încetării valabilității acestora, urmare a solicitării procurorului de caz. De asemenea, cărțile de identitate aferente au fost anulate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și urmează a fi reținute la momentul legitimării, în acest sens fiind actualizat și Sistemul Informatic Național de Semnalări (S.I.N.S.).

Perchezițiile, probele și concluziile anchetatorilor

În total, pe 20 noiembrie 2024, au fost organizate 90 de percheziții la primăriile Bucecea și Vârfu Câmpului, dar și la locuințele unor persoane fizice. Activitățile au fost efectuate în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Brigada Specială de Intervenție ”Vlad Țepeș” din cadrul Jandarmeriei Române și Gruparea de Jandarmerie Mobilă Bacău, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și a Serviciului Tehnic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Descinderile au scos la iveală documente suspecte, printre care acte de stare civilă aparținând unor cetățeni străini, fotocopii ale acestora și formulare utilizate de autoritățile române în procesul de acordare a cetățeniei.

Ancheta a confirmat faptul că multe dintre persoanele care figurau cu domiciliul la adresele respective nu locuiseră niciodată acolo. Mai mult, unele dintre aceste imobile erau părăsite, inexistente, nebranșate la utilități sau ocupate de alte persoane care au confirmat caracterul fictiv al acestor domicilii.

Falsuri contra unor sute de euro

Sumele de bani plătite pentru obținerea unei cărți de identitate românești ar fi fost cuprinse între 350-400 de euro și variau în funcție de serviciile oferite de către intermediar.

Banii se împărțeau astfel:

  • 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățeni născuți în Republica Moldova, Ucraina și chiar în Federația Rusă, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă;
  • între 50-100 de euro/persoană funcționarilor publici din cadrul Serviciului de evidență a populației pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Aceasta se referea la primirea, introducerea, fără drept, în RNEP, de date neconforme realității, care se referă la domiciliul persoanei, cunoscând că este fictiv, dar și a altor date de identificare a persoanei, precum și eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate neconforme realității.  Există situații când în două zile beneficiarul a obținut atât cartea de identitate, cât și pașaportul;
  • 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării pentru eliberarea unor documente necesare eliberării actelor de identitate și anume chitanțe, adeverințe de rol fiscal, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă, dar și taxa pentru eliberarea documentelor, în valoare de 7 lei.

Falsuri anulate la cererea procurorilor

Referitor la domiciliile celor 252 de persoane care au fost stabilite în mod fictiv pe raza comunei Vârfu Câmpului, Registrul Național de Evidență a Persoanelor a fost actualizat prin menționarea încetării valabilității acestora, urmare a solicitării procurorului de caz. De asemenea, cărțile de identitate aferente au fost anulate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și urmează a fi reținute la momentul legitimării, în acest sens fiind actualizat și Sistemul Informatic Național de Semnalări (S.I.N.S.).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
89 %
3.7kmh
100 %
lun
13 °
mar
11 °
mie
5 °
J
10 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De aproape se vede că nu e vorba de cada de mediu, deși e Dacie.

EDITORIAL

De foarte multe ori scena politică românească găzduiește un banal teatru de marionete. În ultimele luni, această senzație s-a transformat în certitudine: scurgeri controlate...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...