Când vorbim despre dezinformare – răspândirea intenționată de informații înșelătoare – ne imaginăm, de obicei, minciuni evidente și „știri false” împinse de guverne străine. Uneori, intenția este de a influența alegătorii în alegeri, iar alteori de a semăna confuzie într-o criză, spun jurnaliștii de la The Conversation.
Dar aceasta este o versiune oarecum simplificată a lucrurilor. De fapt, țări autoritare, precum Rusia și, din ce în ce mai mult, China, sunt implicate în proiecte continue și tot mai ample, menite să creeze o realitate politică deformată. Ele caută să submineze subtil imaginea democrațiilor occidentale, prezentându-se pe ele și blocul lor tot mai mare de parteneri autoritari drept viitorul.
Modelarea acestei realități politice include utilizarea unor falsități evidente, dar narațiunea este de obicei ancorată într-o manipulare mult mai insidioasă a informației. Faptele pozitive sunt exagerat accentuate, în timp ce cele incomode sunt ignorate sau scoase din context, astfel încât să pară mai aliniate cu obiectivele naratorului.
Kremlinul a folosit, de mult timp, instituții media sponsorizate de stat, publicații intermediare sau boți pentru a împrăștia un flux constant de povești – articole de știri, tweet-uri, videoclipuri sau postări pe rețelele sociale – concepute pentru a orienta subtil și a antagoniza discuțiile politice din societățile democratice. Raportările arată că aceste povești pot ajunge la audiențe mult dincolo de sursele lor rusești originale. Ele sunt repetate fără să știe (sau uneori, în cunoștință de cauză) de media locale sau naționale, comentatori sau utilizatori online.
Un clișeu frecvent este ideea că societățile democratice sunt haotice și în declin. Relatările pot exagera criminalitatea, corupția și dezordinea socială sau pot scoate în evidență proteste publice, stagnarea economică sau instabilitatea guvernamentală ca dovezi că democrațiile nu funcționează. Mesajul de bază este că democrația duce la haos.
Unele povești se concentrează pe prezentarea valorilor progresiste din societățile occidentale ca fiind ciudate. Ei ridiculizează schimbările sociale progresiste privind, de exemplu, drepturile persoanelor LGBTQ+ sau multiculturalismul, făcându-le să pară ilogice sau ridicole.
Altele folosesc nemulțumiri reale, dar le încadrează astfel încât să amplifice sentimentele de discriminare și victimizare. În statele baltice, de exemplu, presa rusă evidențiază frecvent presupusa persecutare a vorbitorilor de limbă rusă, sugerând că sunt tratați ca cetățeni de rang secund și acordând mult mai puțin spațiu altor perspective.
Dacă ne uităm la „manosfera” online în creștere, acest mecanism este, de asemenea, evident – mesaje care întăresc un sentiment colectiv de victimizare ce alimentează divizarea și neîncrederea.
O alternativă autoritară
Acest tip de povești, care descriu societățile occidentale drept disfuncționale și ciudate, a fost folosit de mult timp de Kremlin pentru a deteriora imaginea democrației. Totuși, din ce în ce mai mult, vedem Rusia și China colaborând în spațiul media online global pentru a prezenta împreună lumea autoritară ca pe o alternativă stabilă și principială.
Atât Rusia, cât și China critică „ordinea internațională bazată pe reguli”, un cadru de norme liberale și reguli politice apărut după cel de-al Doilea Război Mondial. Ele văd această ordine ca fiind centrată pe Occident și doresc să o remodeleze în interesul lor.
Colaborarea militară și economică face parte din eforturile lor de a contesta această ordine, dar spațiul media global și mediul online sunt la fel de importante. Ambele state, de exemplu, difuzează frecvent povești care prezintă țările occidentale drept puteri neocoloniale.
O altă temă este aceea că democrațiile sunt actori ipocriți, care predică egalitatea și corectitudinea, dar nu le pun în practică. De asemenea, în narațiunile rusești și chineze sunt constante poveștile despre lipsa de unitate în alianțele occidentale precum NATO sau UE. În schimb, Rusia și China sunt prezentate ca țări logice și raționale, care caută să protejeze alte națiuni, mai vulnerabile, de exploatarea occidentală.
De ce sunt eficiente aceste povești?
Aceste povești par să rezoneze, în special cu audiențele din țările în curs de dezvoltare. Asta se întâmplă adesea pentru că au un sâmbure de adevăr. Povestitorii se pot concentra pe probleme reale, precum inegalitatea, greșelile de politică externă sau dublele standarde și, desigur, este adevărat că multe țări occidentale se confruntă cu crize ale costului vieții și că politica externă nu este întotdeauna coerentă.
Adesea modul în care este spusă povestea este cel care induce în eroare. Detaliile sunt omise sau scoase din context. Informațiile speculative sunt prezentate ca fapte. Acest lucru creează o versiune distorsionată a adevărului.
Poveștile sunt adesea spuse în termeni emoționali, încercând să declanșeze furie, șoc, teamă sau resentiment. De exemplu, în contextul războiului din Ucraina, dezinformarea poate sugera că guvernele noastre ne trădează implicându-se în războaie străine sau că cetățenii obișnuiți sunt cei care plătesc prețul ambițiilor unei elite corupte.
Ele sunt încărcate de scandal și senzaționalism, sărind peste nuanțe în favoarea impactului emoțional. Asta asigură distribuirea și promovarea lor în social media.
Adevărul poate fi complex și, uneori, plictisitor. Totuși, profitând de tendința noastră de a gravita către senzațional, Rusia și China pot picura treptat o anumită perspectivă în propria noastră viziune asupra lumii – una în care democrația este ineficientă și haotică, iar ele oferă un viitor mai corect și funcțional.
În acest fel, dezinformarea de astăzi este mai puțin despre falsuri evidente și mai mult despre modelarea subtilă a felului în care vedem lumea. În timp, această remodelare tăcută poate avea un impact mult mai profund decât un titlu fals și ne poate face să punem sub semnul întrebării chiar valoarea democrației.
Articolul original poate fi citit AICI.
