Două accidente rutiere s-au produs, în această dimineață, în municipiu. Acestea au avut loc pe străzile Ștefan cel Mare și Săvenilor din municipiul Botoșani.
În evenimentul de pe strada Săvenilor au fost implicate trei autoturisme, iar în cel de pe strada Ștefan cel Mare – două.
La ambele incidente au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare, ambulanță SMURD, precum și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
O conducătoare auto și un copil de 8 ani, aflați într-unul dintre vehiculele implicate în accidentul de pe strada Ștefan cel Mare, au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat în ambele situații pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.






