Un bărbat de 72 de ani, pastor penticostal, este cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce a agresat sexual o fată de 15 ani la locuința lui din București. Individul a profitat că adolescenta îl vedea „ca pe o figură paternă” și prezenta practicile sale cu scop spiritual, anunță joi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Faptele au avut loc în perioada vara 2021 – toamna 2022.
Pastorul, pe atunci în vârstă de 68 de ani, „prin constrângere morală, a recurs la acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (o minoră în vârstă de 15 ani), fără a se putea stabili numărul actelor materiale, la locuinţa acestuia situată în Bucureşti, Sector 5”, a transmis Parchetul.
Procurorii spun că bărbatul a profitat de starea de vulnerabilitate a fetei şi de încrederea acordată acestuia, care îl percepea „ca pe o figură paternă, ceea ce a lipsit-o de posibilitatea de a-şi exprima voinţa”.
„În acest context, inculpatul a acţionat sub pretextul unor practici prezentate ca având scop spiritual, invocate în cadrul unor şedinţe de mărturisire desfăşurate fără prezenţa altor persoane”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Pastorul a fost reţinut inițial pentru 24 de ore pentru viol și agresiune sexuală asupra unui minor.
Miercuri, el a fost dus în faţa unui judecător de la Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă, însă magistratul a respins cererea procurorilor şi a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.



