În timp ce unchiul său, cornetul de cavalerie Ioan Gherghel era înaintat la rangul de „leitenant”, Tobias Gherghel, în același an, 1857, în luna mai, devenea căpitan, iar în noiembrie i se încredința comanda bateriei de artilerie în locul colonelului Filipescu, care se afla în arest pe motiv de ultraj: „au întrebuințat cruzime asupra unui sub-ofițer și mai ales instructor din armata străină și tocmai în vreme când acesta se afla bolnav de un picior, ce au fost sclintit, cu vr’o căteva zile mai înainte” („Telegraful Român”, nr. 94, 27 noiembrie 1857, p. 375). („În realitate însă punerea în disponibilitate a Filipescului se datora stării bolnăvicioase a sistemului său nervos, trecut prin atâtea emoțiuni și suferințe ce îndurase, maladie care merse crescând, până ce în anul 1859 el își curmă viața cu un glonte de pistol”, scria V. Năsturel în „Contribuții la istoria artileriei române”, București, Stabiliment de arte grafice „Universala”, 1907, p. 145).
Tobias Gherghel avea 24 de ani. Se înrolase în armată pe 22 iunie 1846, cadet nevârstnic (la vârsta de 11 ani). O adresă pe numele inspectorului general al poliției, N. Scheletti, pentru eliberarea pașapoartelor, ni-l arată pe Tobias Gherghel într-un grup de „tineri nobili” (printre care, alți botoșăneni, dar și fratele său, Anibal), care plecau la studii în Prusia:
„N . SCHELETTI
General inspectorul/ Miliției/ Prințipatului Moldaviei
No. 1528/ la 1 mai anul 1846/ Iași
Cătră cinstitul Secretariatul de Stat
Pe temeiul înaltei porunci cu No. 7, pentru comendarisirea D. Căpitanului Gheorghie Mișughiu, de 26 ani, cu însămnații mai gios tineri nobili înscriși la miliție:
Alecsandru Catargi în vîrstă de 11 ½ ani
Alecsandru Milu în vîrstă de 11 ani
Nicolai Aslan în vîrstă de 10 ½ ani
Dimitrie Aslan în vîrstă de 9 ½ ani
Iancu Iamandi în vîrstă de 10 ani
Tobias Gherghel în vîrstă de 11 ani
Anibal Gherghel în vîrstă de 10 ani
Nicolai Schelit în vîrstă de 11 ani
Titus Guriță în vîrstă de 10 ½ ani
spre învățătură la Instituturile corpului crăiesc a cadetății Sale craiului prusăsc, cu cinste să face poftire cinstiților din Prusia, în urmarea mai înaltei învoiri a Maiestului Secretariat să binevoiască a le slobozi gratis cuviinciosul pasport pe termin de 6 ani (…)” (Arhivele Statului Iași, Fond Secretariatul de Stat al Moldovei, Tr. u. p. 1562, f. 33 v, citat după: Documente Literare Junimiste, Editura Junimea, 1973, p. 263-264).
După absolvirea „Școlii militare de ofițeri” din Prusia, Tobias Gherghel își face serviciul într-un batalion prusian. Revenise în țară și în armată pe 18 martie 1857 cu gradul de locotenent chiar în bateria colonelului Filipescu, pe care îl înlocuia în mai. Pe 24 iulie 1858 fusese înaintat la gradul de maior – în această calitate a condus, în 1859, cavaleria Moldovei („bateria călăreață”, cum i se spunea) la București. Iar atunci când, în 1860, artileria ambelor principate a format un singur regiment – Întâiul Regiment de Artilerie –, Tobias Gherghel fu înaintat la gradul de colonel (pe 21 decembrie 1860) și numit comandant, așa cum cerea printr-un raport generalul Florescu:
„Artileria până acum se află încă despărțită. Rog pe Măria Voastră să binevoiți a da Înalt ordin ca bateriile ce sunt astăzi pe conta Moldaviei și cele ce se află pe conta Valahiei să se unească împreună și să formeze 1-iul Regiment de Artilerie împărțit în 2 Divizioane. Tot de o dată rog plecat pe Înălțimea Voastră, ca primind această unificare să binevoiți a întări în posturile acestui Regiment pe Maiorul Tobias Gherghely ca șeful Regimentului, Maiorul Haralambie Nicolae ca ajutorul șefului Regimentului, Căpitan Herkt Enric șeful Divizionului 1-iu și Căpitan G. Mano șeful Divizionului al 2-lea” (p. 41). Decretul va fi semnat de Alexandru Ioan Cuza pe 21 decembrie 1860.
Astfel, Botoșanii l-au dat și pe primul comandat al armatei „unite” a principatelor, care a fost Tobias Gherghel, în perioada 1860-1864, devenind apoi intendent general al Armatei Române între 1864-1867. Anterior, fusese și comandant de pluton în prima baterie de artilerie a Moldovei (1857-1858); comandant al primei baterii de artilerie din Moldova (1858-1860); comandant al primului divizion de artilerie din Moldova (1860).
Iar numele din raportul citat mai sus au apărut și vor mai apare în anturajul lui Tobias Gherghel. În 1864, comandant al regimentului este numit colonelul Haralambie, ajutor – maiorul G. Mano, iar Tobias Gherghel – intendent general. Cu căpitanul (pe atunci) Herkt fuseseră, pe la 1857, colegi, ocupând funcții similare sub comanda colonelului Filipescu: Herkt comanda diviziunea întâia, iar Gherghel – pe a doua. Pe Nicolae Haralambie, Tobias Gherghel îl va succeda în funcția de ministru al războiului, funcție pe care o va ocupa de două ori: 8 februarie-21 februarie 1867 (în guvernul lui Ion Ghica) și 1 martie1-24 mai 1867 (în guvernul Kretzulescu). Apreciat de Domnitorul Carol I, Tobias Gherghel își dă demisia totuși din funcția de ministru pentru o gafă diplomatică: „Sunt câteva zile (…) – scria ziarul „Românul” –, de când într-un loc public, Ministrul de Război al României, cu o imprudenţă ce-i atrage o serioasă răspundere, vorbindu-se despre Luxemburg, d-sa cu o îngâmfare marţială dezlegă cestiunea: «Peste 15 zile, în alianţă cu Prusienii, vom fi la Paris» – grăi tare întrepidul fost intendant. Lumea ce-l înconjura fuse surprinsă de asta bravură a consilierului tronului Principelui Carol, făcută contra lui Napoleon III, protectorul nostru” (22-23 aprilie 1867, p. 1). Presa a venit îndată și cu alte acuzații, niciodată însă dovedite (destituirea maiorului Lupoianu, în temeiul unui raport tendențios; numirea în postura de comandată al dorobanților din Mehedinți a căpitanului Ialomițeanu acuzat de abuzuri; de falsificări și abuzuri etc.).
Cariera militară a lui Tobias Gherghel(y) se încheie pe 31 mai 1868, când își dă demisia din armată (după: P.V. Năsturel, p. 146-147). Nu se încheie însă aici activitatea sa politică. Tobias Gherghel, ca și fratele său Anibal, va reprezenta în câteva rânduri Botoșaniul și Dorohoiul în Camera deputaților, iar în 1876 va ocupa fotoliul de ministru al lucrărilor publice. A fost prefect (1878- 1879) al judeţului Silistra Nouă (Dobrogea) și, apoi, numit prefect al județului Botoșani.
Învinuiri, neînțelegeri sau scandaluri, mai mici sau mai mari, nu l-au ocolit nici pe Tobias Gherghel. O încurcătură de familie – mai ceva decât cea pusă în scenă de Horațiu Mălăele – a ajuns și în paginile ziarelor, având titlul „O problemă de dislegat”:
„La 25 sept. trecut – scria reporterul de la „Curierul Foaea Intereselor Generale” , am asistat la secția Cursei noastre de apel la un proces între d. Lascar Iamandi cu fii săi Maria Gherghel și Mihai Iamandi pentru un legat lăsat de d-na Catinca Comano. Vom trece peste acest proces de felul căruia ar fi de dorit să nu se mai vadă alte exemplare și vom cere deslegarea unei probleme destul de încurcată în felul ei. Cu pensiunea acestui proces, ni s-a spus că, d. Lascar Iamandi a luat în căsătorie la 1865 pe sora dlui Tobias Gherghel. D. Tobias Gherghel s-a căsătorit la 1878, cu fiica dlui Lascar Iamandi. D. Mihai Iamandi, fiul dlui Lascar Iamandi, a luat în căsătorie la 1880 pe sora soției dlui Lascar Iamandi, și sora dlui Gherghel. Ce fel de înrudire mai există acum între d. Iamandi și cumnații săi ? Mai este dna Maria Gherghel fiica sau cumnata dlui Iamandi? D. Mihai Iamandi mai este fiul sau cumnatul tatălui seu? Cum trebuie să fie considerat d. Tobias Gherghel, ca ginerele sau ca cumnatul dlui Iamandi? Soția dlui Mihai Iamandi este nora sau cumnata părintelui soțului seu? În ce înrudire vor fi copii născuți din căsătoriile fiilor dlui Iamandi cu d. Tobias Gherghel și sora d-sale? Ce înrudire pate fi între acești copii și d. Lascar Iamandi?” (17 octombrie 1882, nr. 116, p. 3). Peste un an, problema nu mai conta: Tobias Gherghel decedase în 1883, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea din Botoșani. O altă problemă era dezbătură în Senat: pensia de urmaș pe care o solicita soția sa, Maria, mamă a trei copii minori. Ample discuții au loc pe această temă, iar oponentul principal este un alt botoșănean, cunoscut în epocă Boldur Lățescu, care „combate legea pe motiv că această doamnă nu este prima soție a decedatului general și că are deja o pensie”. Cu susținerea deputatului Casimir și a generalului Anghelescu, ministru de război (care susține proiectul, argumentând „că văduva generalului Gherghel merită a i se acorda această recompensă pentru a-și putea crește copii potrivit posițiunei sale”), legea este votată cu 37 de bile albe contra a 26 de bile negre („Curierul Foaea Intereselor Generale, nr. 137, 30 noiembrie 1886, p. 2).
Mormântul lui Tobias Gherghel(y), în păragină ca și altele de altfel, se află în cimitirul „Eternitatea”. Noi defilăm pe 1 decembrie, uitând de înaintașii cărora le datorăm „mica” și „marea” Unire, de parcă am fi veșnici.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
