Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. La vârsta de 19 ani ajunge în Tara Românească și intra în slujba mitropolitului grec Roșca, arhiereu aflat în București. în anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primește treapta diaconiei în Mânăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareț pe atunci al Mânăstirii Vatoped. în anul 1763 li însoțește pe marele stareț în Moldova, la Mânăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 – din pricina ocupației austriece instaurata asupra Bucovinei – se muta împreună cu părintele sau duhovnicesc și cu alți monahi la Mânăstirea Secu. După o alta perioada de 4 ani petrecuta la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț (aici fiind stareț Paisie Velicicovschi), apoi trece în Tara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Tarii Romanești, Grigorie al II-lea, sa primească a revigora viața în schitul Cernica, aflat în totala părăsire de vreo trei decenii, astfel ca orânduiește aici o mănăstire cu aleasa viața de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor pasiune din Moldova. A refăcut vatra monahala în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea sa-i dea în seama și mânăstirea Căldărușani, conducând-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 și pana la moartea sa, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele și așezând egumeni (stareți) care sa le poarte de grija, mai ales când el era plecat dintr-o mănăstire intr-alta. în ambele mânăstiri a rânduit viața monahala după tradiția athonito-paisiana. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mânăstirea Cernica.
Sfântul proroc Sofronie
Era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se chema Husia. A fost, după numele lui, văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuiește); pentru că, având mintea sa totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor.
Doi lucrători tăiau lemne în pădure. În timp ce doborau un copac unul dintre ei zise:
– La fel vom muri și noi și nu se va mai alege nimic de noi.
Cel de-al doilea răspunse:
– Nu ai dreptate. Vezi arborele acesta de jos? Abia acum vom vedea pentru ce este bun: pentru mobilă ori, dacă este scorburos, pentru foc.
– Preot Olivian Sandu
