Cupa Mondială 2026 nu va fi doar cel mai mare turneu final din istorie, ci și unul dintre cele mai controversate. Pentru prima dată găzduită de trei țări – SUA, Canada și Mexic – competiția se joacă pe un fundal de tensiuni politice, proteste de stradă, atacuri armate și decizii controversate ale administrației Trump, în timp ce 48 de naționale se luptă pentru trofeul suprem al fotbalului.
Întins pe 38 de zile, cu 104 meciuri programate pe stadioane uriașe de pe continentul nord-american, Mondialul va începe pe legendarul Azteca din Mexico City, pe 11 iunie, și se va încheia pe 19 iulie, în New Jersey. Statele Unite vor găzdui nu mai puțin de 78 de partide, inclusiv finala, în orașe măcinate de polarizare politică, scandaluri privind imigrația și dezbateri aprinse despre siguranța publică.
În tot acest context, România își joacă șansa istorică de a reveni la Cupa Mondială printr-un play-off de foc, iar dacă va trece de Turcia și învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, tricolorii ar putea ajunge să joace pe marile arene din Vancouver, Santa Clara și Los Angeles, în fața zecilor de mii de suporteri din diaspora și nu numai.
În 1994, atunci când Cupa Mondială s-a jucat în SUA au participat doar 24 de echipe.
Orașele care găzduiesc meciuri
- SUA: Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York/New Jersey, Philadelphia, San Francisco și Seattle.
- Mexic: Guadalajara, Mexico City și Monterrey.
- Canada: Toronto și Vancouver.
Stadioanele Cupei Mondiale 2026
- Dallas Stadium (Arlington, SUA) – 92.967 locuri
- Estadio Azteca (Mexico City, Mexic) – 87.523 locuri
- New York New Jersey Stadium (East Rutherford, SUA) – 87.157 locuri
- Kansas City Stadium (Kansas City, SUA) – 76.640 locuri
- Atlanta Stadium (Atlanta, SUA) – 75.000 locuri
- Houston Stadium (Houston, SUA) – 72.220 locuri
- San Francisco Bay Area Stadium (Santa Clara, SUA) – 70.909 locuri
- Los Angeles Stadium (Inglewood, SUA) – 70.240 locuri
- Boston Stadium (Foxborough, SUA) – 70.000 locuri
- Philadelphia Stadium (Philadelphia, SUA) – 69.328 locuri
- Seattle (Seattle, SUA) – 69.000 locuri
- Miami Stadium (Miami, SUA) – 67.518 locuri
- BC Place (Vancouver, Canada) – 54.500 locuri
- Estadio Monterrey (Guadelupe, Mexic) – 53.460 locuri
- Estadio Guadalajara (Zapopan, Mexic) – 48.071 locuri
- Toronto Stadium (Toronto, Canada) – 45.500 locuri.
Biletele pentru Cupa Mondială
Prima tranșă de bilete s-a vândut în luna octombrie. Fanii au fost selectați printr-o loterie la care au aplicat 4,5 milioane de oameni, potrivit datelor prezentate în septembrie de FIFA. Prețurile variază între 60 de dolari pentru meciurile din faza grupelor și 6730 de dolari pentru finală, cu posibilitatea ajustării dinamice în funcție de cerere. În plus, bilete pot fi obținute prin programe de fidelitate.
Pentru finală, cel mai ieftin bilet costă 2.030 de dolari, iar cel mai scump peste 6.000 de dolari. Biletele sunt împărțite în patru categorii, prețurile pentru primul meci din SUA fiind între 560 de dolari și 2,235 de dolari. Biletele care costă doar 60 de dolari sunt în număr extrem de mic.
Alte tichete vor fi scoase la vânzare în zilele următoare, iar aacum fanii își pot alege meciurile, după ce vineri a avut loc tragerea la sorți a grupelor. Există și o perioadă de last-minute, chiar înaintea startului competiției.
Tragerea la sorţi a grupelor World Cup 2026
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Baraj – Danemarca/Macedonia de Nord – Cehia/Irlanda
- Grupa B: Canada, Elveția, Qatar , Baraj – Italia/Irlanda de Nord – Țara Galilor/Bosnia
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
- Grupa D: SUA, Australia, Paraguay, Baraj – Slovacia/Kosovo – Turcia/România
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, UEFA Play-off B
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt,Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
- Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Play-off 1 (Irak, Bolivia, Surinam)
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, FIFA Play-off 1 (Noua Caledonie, RD Congo, Jamaica)
- Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Care este situația politică în SUA
Statele Unite vor găzdui 78 din cele 104 meciuri, inclusiv finala. În 2025 în SUA au avut loc o serie de asasinate politice, iar în 2024 au avut loc peste 500 de atacuri armate în masă în toată țara.
Deportările forțate efectuate de ofițerii Serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE) au crescut și ele la ordinul președintelui Donald Trump, care a desfășurat trupe ale Gărzii Naționale în orașe conduse de democrați, inclusiv Los Angeles, care va găzdui opt meciuri.
Aceste acțiuni au provocat proteste în masă în unele comunități din unele orașe, iar Trump a amenințat că va forța mutarea meciurilor din orașele pe care le consideră „nesigure”.
În martie, el a susținut că tensiunile politice și economice dintre SUA și co-gazdele Canada și Mexic ar fi benefice pentru turneu. El a făcut acest comentariu după ce a impus tarife – taxe percepute asupra bunurilor importate din alte țări – celor doi vecini ai SUA.
Cum ajunge România la CM
România poate obține calificarea dacă învinge Turcia, în 26 martie 2026, şi apoi învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, în 31 martie 2026. Ambele jocuri din play-off, disputate într-o singură manşă, vor avea loc în deplasare.
Dacă va ajunge la turneul final, România ar juca în trei orașe importante din America de Nord:
- 13 iunie 2026 – Vancouver (Canada)
Australia – România
Stadion: BC Place, Vancouver
- 19 iunie 2026 – Santa Clara (SUA)
România – Paraguay
Stadion: Levi’s Stadium, Santa Clara
- 25 iunie 2026 – Inglewood/Los Angeles (SUA)




