spot_img
joi, decembrie 11, 2025
AcasăLocalUrmărit pentru tentativă de omor, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Urmărit pentru tentativă de omor, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Un bărbat urmărit pentru tentativă de omor a fost oprit la graniță înainte să intre în România. Polițiștii de frontieră din Stânca l-au depistat în zorii zilei de duminică, în timp ce încerca să treacă frontiera ca pasager într-un autocar din Republica Moldova.

Incidentul a avut loc în data de 8 decembrie, în jurul orei 05.30, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, un pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, intenţiona să intre în România.

În timpul verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă cu mențiunea „arestare”, transmisă de autoritățile din Republica Moldova. Persoana era căutată în cadrul unei anchete pentru infracțiunea de tentativă de omor.

În urma confirmării alertei, bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
7.6 °
89 %
1.3kmh
94 %
J
11 °
vin
10 °
S
8 °
D
8 °
lun
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Reparațiile au durat două zile, șase luni a durat până s-au gândit să repare.

EDITORIAL

Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...