Șoferii pot ajunge, în anumite situații, să fie sancționați contravențional pe nedrept din cauza limitelor tehnice ale unor radare mai vechi, care măsoară viteza folosind un fascicul mult prea larg. Problema nu ține de acuratețea calculelor, ci de identificarea corectă a vehiculului „țintă”, a explicat pentru Ziarul de Iaşi conferențiarul universitar Radu Drosescu, de la Departamentul de Inginerie Mecanică și Autovehicule Rutiere al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).
Potrivit specialistului, în trafic real, mai ales pe drumuri aglomerate sau pe sectoare cu mai multe benzi, radarele clasice pot capta viteza unei alte mașini decât cea asupra căreia polițistul crede că a „țintit”. În astfel de cazuri, explicațiile tehnice pot deveni un argument solid într-o contestație în instanță, însă doar dacă probele foto-video nu arată clar ce vehicul a fost măsurat. Profesorul subliniază că aceste clarificări au rol strict informativ și nu reprezintă un îndemn la contestarea automată a amenzilor.
Cum funcționează radarele vechi și unde apare problema
Radarele clasice de tip MPH Bee III sau Python II emit un fascicul electromagnetic cu formă conică, care se lărgește progresiv pe măsură ce distanța față de aparat crește. Dacă la câteva zeci de metri fasciculul este relativ concentrat, la distanțe de 100–300 de metri acesta poate acoperi două sau chiar trei benzi de circulație.
„O eroare frecventă a operatorului RADAR constă în identificarea greșită a vehiculului țintă, eroare legată de lățimea fasciculului, nu de precizia de măsurare a vitezei. Dispozitivul poate returna semnalul de la vehiculul cu cea mai puternică reflexie, nu neapărat de la cel asupra căruia operatorul crede că a țintit”, explică Radu Drosescu pentru „Ziarul de Iași”.
În practică, acest lucru înseamnă că un SUV, o autoutilitară sau o dubă, care are o suprafață reflectorizantă mai mare, poate „domina” semnalul radarului, chiar dacă se află mai departe decât o mașină mică, aflată mai aproape de aparat. În trafic intens, probabilitatea unei astfel de confuzii crește considerabil, mai ales când mai multe vehicule circulă apropiat, pe benzi paralele.
De ce viteza poate fi corectă, dar vehiculul greșit
Specialistul de la TUIASI atrage atenția asupra unui aspect esențial: radarele vechi nu sunt neapărat imprecise în ceea ce privește calculul vitezei. Problema apare atunci când viteza corect măsurată este atribuită greșit unui alt vehicul decât cel care a generat reflexia principală.
Pe măsură ce distanța dintre radar și țintă crește, fasciculul se lărgește, iar dispozitivul nu mai poate face distincția între mașini aflate foarte aproape una de alta. În lipsa unei imagini clare, agentul rutier poate presupune greșit care dintre vehicule a fost înregistrat cu viteză excesivă.
LIDAR-ul, soluția modernă, dar nu perfectă
Pentru a reduce aceste erori, poliția rutieră a trecut treptat la utilizarea aparatelor LIDAR, precum TruCAM. Acestea folosesc un fascicul laser extrem de îngust, care rămâne concentrat pe o singură țintă chiar și la distanțe mari. Din acest motiv, LIDAR-ul nu „prinde” vehiculele aflate lateral și nu suferă de problema fundamentală a radarelor clasice.
Un alt avantaj major este fotografia generată de LIDAR: imaginea surprinde clar mașina vizată, cu un reticul plasat exact pe aceasta, numărul de înmatriculare vizibil și distanța precisă până la aparat. Totuși, profesorul Radu Drosescu subliniază că nici aceste sisteme nu sunt complet lipsite de limite și că modul de utilizare și calitatea probelor rămân esențiale.
Fotografia, „proba regină” în instanță
În cazul sancțiunilor pentru depășirea vitezei, fotografia realizată de cinemometru este proba-cheie într-o eventuală contestație. Spre deosebire de alte contravenții, unde procesul-verbal al agentului poate fi suficient, la viteză este obligatorie existența unei dovezi tehnice.
Imaginea trebuie să arate clar numărul de înmatriculare, viteza înregistrată și distanța dintre aparat și vehicul. Ideal, mașina ar trebui să apară izolată în banda de mers, cu un spațiu liber de cel puțin 0,5 metri lateral, pentru a elimina suspiciunea că semnalul ar fi fost reflectat de un alt obiect sau vehicul. De asemenea, poziția reticulului este esențială: acesta trebuie să fie cât mai aproape de plăcuța de înmatriculare, zona recomandată pentru țintire.
Pentru că aparatele moderne sunt dotate cu receptor GPS, șoferii pot solicita și coordonatele exacte ale locului unde s-a făcut măsurătoarea. Această informație poate fi decisivă în situațiile-limită, cum ar fi apropierea de indicatorul de intrare sau ieșire din localitate ori de zone cu restricții speciale de viteză.
Potrivit specialistului de la TUIASI, înțelegerea modului de funcționare a radarelor îi ajută pe șoferi să știe ce dovezi sunt relevante și când o sancțiune poate fi pusă sub semnul întrebării, fără a încuraja însă contestarea nejustificată a amenzilor.
