Peste 170 de elevi, cadre didactice și angajați ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Orășeni Deal au participat, astăzi, la un amplu exercițiu de evacuare în caz de incendiu, organizat pentru a testa capacitatea de reacție a comunității școlare în situații de urgență reale.
La declanșarea semnalului de alarmă, elevii au părăsit rapid sălile de clasă, în mod organizat și fără incidente, sub coordonarea profesorilor. Copiii s-au deplasat pe căile de evacuare marcate și s-au adunat în punctele de siguranță stabilite din timp, unde s-a făcut prezența pentru a verifica dacă toate persoanele aflate în clădire au reușit să se evacueze în condiții de siguranță.
Pe lângă simularea propriu-zisă, exercițiul a avut și un important rol educativ. Persoanele desemnate la nivelul unității de învățământ au fost instruite cu privire la măsurile care trebuie aplicate în cazul unui incendiu real, astfel încât elevii și personalul didactic să fie protejați și coordonați eficient, fără a se crea panică.
Specialiștii Inspecției de Prevenire au profitat de ocazie pentru a le transmite elevilor reguli esențiale de comportament în cazul izbucnirii unui incendiu în școală. Copiii au fost sfătuiți să anunțe imediat primul adult pe care îl întâlnesc, să își păstreze calmul și să părăsească clădirea doar sub supravegherea unui cadru didactic, urmând traseele de evacuare semnalizate. Un mesaj ferm a fost acela că nimeni nu trebuie să se întoarcă în zonele afectate pentru a recupera ghiozdane sau alte obiecte, viața fiind mult mai importantă decât orice bun material.
Exercițiu de evacuare cu o întreagă școală
De asemenea, elevii au aflat ce au de făcut și în cazul unui incendiu izbucnit acasă. Pompierii le-au explicat că trebuie să-și anunțe imediat părinții sau persoanele din jur, să sune la 112 dacă sunt singuri, să-i ajute pe frații mai mici în timpul evacuării și să nu se ascundă sub paturi sau în dulapuri. În situațiile în care fumul este dens, copiii au fost învățați să înainteze în genunchi, pentru a putea respira mai ușor, și să nu reintre în locuință, nici măcar pentru animale sau jucării.
Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și Școala Gimnazială nr. 1 Orășeni Deal, în cadrul programului național „Școala Altfel”, care își propune să dezvolte comportamente responsabile și reflexe corecte în situații-limită.
Seria activităților preventive continuă și în zilele următoare. Mâine, pompierii botoșăneni se vor întâlni cu elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Cândești și de la Școala Gimnazială „Academician Alexandru Zub” din Vârfu Câmpului.



















