Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente. Chiar mă gândeam că voi rămâne în pană de subiecte pentru editoriale având în vedere că nimic nu părea să tulbure atmosfera idilică colorată din belșug cu colindele tradiționale de Crăciun. Ei bine, n-au trecut nici două zile de la scrutin și două evenimente, unul local și altul național au spart acalmia ce stătea să se așeze peste plaiul nostru mioritic. Pe plan local, lumea politică din Botoșani a rămas uimită de anunțul demisiei din PNL a fostului candidat pentru Primăria Mihai Eminescu, Ionuț Cristian Sigartău. Așa cum e și firesc, în astfel de cazuri se nasc niște întrebări dintre care una, este primordială și logică: de ce? De ce după o campanie nicidecum ușoară, soldată totuși cu smulgerea din traista lui Gireadă a unui număr însemnat de voturi, aspirantul la fotoliul de primar al comunei Luceafărului, părăsește, așa, nitam-nisam, scena politică? Răspunsul la această întrebare nu cred să derive decât din cu totul alte motive decât cele legate de principii, moralitate, onoare sau alte asemenea „daraveri” din astea pe care le întâlnim în țările civilizate cu democrații autentice. Altfel spus, acest anunț de demisie se pare că are la bază o supărare. A cui, rămâne de aflat. Variantele sunt două: ori candidatul s-a supărat pe liderul formațiunii galbene pentru absența cvasitotală din decorul campaniei electorale ori Iftime s-a supărat pe Sigartău că nu reușit imposibilul. Că da, a lua în aceste vremuri Primăria clanului Gireadă este sinonim cu probele acelea extreme pe care le dădea Harap Alb pentru a câștiga mâna fetei Împăratului Roșu. Sau ce culoare o mai avea acesta! În concluzie, cele două părți…beligerante (Iftime și Sigartău, adică!) ne-au prezentat o mostră de infantilism politic veritabil. Pentru că asta înseamnă să nu poți gestiona cum trebuie un eșec și să mergi mai departe. Pe de altă parte, ținerea cu dinții de fotoliul edilitar reprezintă pentru „Giredeni”, esența existenței. Din două motive: primul, se referă la partea materială și aici nu mă refer la indemnizația de primar ci la șpăgile care vor începe a curge în urma contractelor ce vor urma iar al doilea are o cu totul altă semnificație. Dacă primăria ar fi căzut în mâinile adversarilor politici ar fi existat riscul uriaș de a fi deschise dulapurile plin cu schelete ale unei hegemonii administrative mustind a corupție. Ceea ce ar fi condus la alte și alte dosare pentru a căror anihilare ar fi trebuit un munte de resurse financiare. Și uite-așa, trecem de la subiectul local la cel național legat de (in)justiția română. O țară întreagă a urmărit la TVR documentarul „Justiție capturată”. Un documentar care ne-a arătat schema prin care se poate ajunge la prescripție. Magistrații erau schimbați ca popicele exact atunci când trebuia. Cu sau fără voia lor. Prețul acestor manevre, cu siguranță este mult mai mare decât cel perceput de procurorii care având ca justificare acordul de recunoaștere a vinovăției (celebrul de acum ARV!) bagă în fundul inculpatului pedeapsa maximă. Cu suspendare, adică trei ani! Deosebirea dintre „taxele” care probabil sunt uzuale în cazurile ARV față de cele care conduc la prescripție e posibil să fie direct proporționale cu prejudiciile: adică mii, zeci de mii sau milioane de euro! Bineînțeles că mă refer la cazurile de corupție devoalate sau dibuite pe alte căi decât cele ale mult trâmbițatelor „adevăruri juridice”. Pe de altă parte, nu ar trebui să ne mire aceste tentacule ale corupției prezentate în documentar. Și Justiția face parte din decorul românesc și așa cum în orice domeniu de activitate din țara asta există un anumit nivel de corupție, normal că nici regina „Justiție” nu face excepție de la o regulă cunoscută de către orice cetățean care își folosește țeasta nu numai pentru a sprijini pe ea basca. Cu siguranță, printre magistrați există foarte mulți care „nu pun botul” la „ofertele” împricinaților. Ei, bine, aceștia ar trebui să conștientizeze că tăcerea și acceptarea orbească a ordinelor superiorilor îi transformă într-o masă complice care vine ca o mănușă ticăloșilor vânduți injustiției. E timpul ca grâul să fie separat de neghină. Nu suntem un popor de hoți, de corupți, de șpăgari decât dacă acceptăm tacit deciziile de-a-nboulea ale unor lideri puși pe căpătuială rapidă și temeinică. În acest decor deplorabil, e limpede că politicienii au un rol primordial. Fără complicitatea lor consistentă sistemul juridic din România nu ar fi fost atât de hidos, de controversat și de hulit de o națiune întreagă…
