Elevul Ion Sân-Giorgiu, viitorul scriitor și profesor, condamnat de regimul comunist în contumacie la moarte era, de bună seamă, Ion Al. Saint-Georges, fiul lui Alexandru (Alecu, Adorel) Saint-Georges. Două documente de epocă – ambele implicându-l pe Nicolae Iorga – confirmă, suplimentar, acest lucru. Unul dintre ele, un articol de ziar din „Viitorul” (8 octombrie 1925), semnat de Al. Cazaban, ne informează – e de presupus, tendențios – despre motivele schimbării numelui din Saint Georges în Sân-Giorgiu:
„De drept, d. Sân-Giorgiu n’ar trebui să răspundă la acest nume. În registrele stării civile din Botoşani, d-sa este trecut sub numele Jean Saint-Georges.
Cum vedeţi, franţuz curat din acea mahala a târgului cu ghedemuri renumite şi cu făina de lux: doi zero.
Poate că d. Sân-Giorgiu n’ar fi renunţat la numele său de familie, dacă o necesitate imperioasă nu l’ar fi determinat să-şi schimbe numele, trecându-l din franţuzeşte în româneşte.
Are să vă pară poate neverosimil sau, cel puţin, curios când vă voi spune că numai din cauza domnului Iorga, astăzi domnul Ion Sân-Giorgiu nu mai este Monsieur Jean Saint Georges”.
Și în continuare, Al. Cazaban explică cum, având nevoie de protecție pentru a fi recunoscut drept scriitor, tânărul Saint-Georges, știind că Iorga era „vrăjmaş declarat şi neîmpăcat al franţuziţilor şi, mai ales, al franţuzismelor” și înțelegând „că ar comite o mare imprudenţă să debuteze sub numele său adevărat, „într’o literatură protejată de un naţionalist înfocat”, își traduce numele în limba română și devine Ion Sân Giorgiu („Viitorul”, nr. 5279, 8 octombrie 1925, p. 1).
Că lucrurile nu stau așa (sau nu stau întru totul așa) o arată chiar o scrisoare către Iorga, datată 15 iunie 1909, în care Ion Sân Giorgiu semnează cu ambele nume. Întrucât scrisoarea face referire la istoria unei cunoscute case din Botoșani, o reproducem integral (după: „Revista Muzeelor”, nr. 6-7, 1990, p. 3):
„Mult iubite domnule Iorga,
Nu vă puteți închipui cu cîtă mulțumire sufletească, cu cîtă dragoste și cu cîtă plăcere m-am îngrijit de fotografiile pe care ne-ați însărcinat să vi le trimit. Am făcut 3 fotografii în 3 diferite poziții… 1. — casa cum se vede din față. 2. — casa cum se vede din grădină și 3. — casa luată din dreapta…
Dați-mi voie să vă dau cîteva deslușiri mai lămurite asupra casei. Conul Manolache Iorga boier de baștină din Botoșani, împreună cu boierii Vîrnav și Ioniță Codrescu, un străbun al meu, zidiră în acest tîrg cele dintîi case cu cîte două caturi. Casa noastră așezată în fundul ogrăjei, pe strada Belvedere, trebuie să aibă peste 100 de ani, căci Manolache Iorga avusese 3 feciori dintre care unul, Costache zis Buzatul și o fată care se va căsători cu Beldiman din Iași și căreia îi lasă casa și cu toată averea. Costache avu mulți feciori dintre care unul Nicu e tatăl d-voastră. Deci dacă casa e făcută de Manolache Iorga de bună seamă casa dacă nu e cea mai veche din Botoșani, e una din cele mai vechi clădiri ale orașului. Rîndul I al casei e făcut din piatră și e așa de gros încît s-ar fi putut zidi o casă cu 5 sau 6 caturi pe această temelie; rîndul de sus e făcut din cărămidă și e mai înalt decît cel de jos; podul e făcut din bîrne mari de stejar, care singure alcătuiesc o adevărată avere.
Casa de cînd a fost zidită n-a suferit aproape deloc schimbări și așa cum e își păstrează azi forma ei originală. Rîndul de jos are patru odăi propriu-zise, iar celelalte sînt săli și un beci mare bănuiesc unde cu siguranță ținea conul Manolache brînzeturile și lăptăriile. Rîndul de sus are cinci odăi mari și trei antreuri. În general, casa îți face impresia unei clădiri vechi și întinse. Te simți trăind cu trecutul, respiri parcă atmosfera pacinică a celor vechi.
După cum am spus mai sus, clădirea a trecut de la conul Manolache la fiică-sa măritată cu Beldiman care a vîndut-o lui Codrescu și de la care a luat-o apoi bunică-mea Mileta Stroici.
Din diferite pricini sîntem nevoiți să ne mutăm la toamnă la Iași și astfel va trebui să vindem casa și de bună-seamă că îndată va fi cumpărată. . . Ea va fi dărîmată și astfel cea din urmă casă veche din Botoșani va dispare.
(loan Al. Saint Georges (Sân Georgiu)”
Așa cum se știe, casa, în pofida profețiilor, nu a dispărut.
Ea va trece în proprietatea uneia dintre surorile Saint-Georges – Didia, născută pe 24 septembrie 1882 chiar în această casă.
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
