spot_img
miercuri, decembrie 24, 2025
AcasăNaționalTradiții în Ajunul Crăciunului. Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Tradiții în Ajunul Crăciunului. Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine conservată în rândul poporului român.

Iată câteva dintre cele mai îndrăgite tradiţii şi obiceiuri din ţara noastră.

Colindatul

Una dintre cele mai cunoscute tradiții este colindatul. În seara de Ajun, copiii și tinerii merg din casă în casă pentru a vesti Nașterea lui Iisus Hristos, cântând colinde precum „O, ce veste minunată” sau „Steaua sus răsare”. Gazdele îi răsplătesc cu mere, nuci, colaci sau dulciuri, semn al ospitalității și al belșugului, dar și cu bani.

Curățenia în gospodărie și pregătirea mesei de Ajun

Un alt obicei important este pregătirea mesei de Ajun. În multe zone ale României, masa este încă de post și cuprinde mâncăruri tradiționale precum sarmale de post, fasole, colivă sau plăcinte. Se spune că această masă aduce noroc și sănătate în anul ce urmează.

De asemenea, se pregătesc și turtele, care se mai numesc şi „scutecele Domnului’”. Amintesc de cele care au fost folosite la naşterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu semințe de cânepă.

Și curățenia casei are un rol esențial. Oamenii își curăță gospodăriile pentru a întâmpina Crăciunul cu sufletul și casa curate, semn al reînnoirii și al speranței. În unele zone din țară, însă, nu ai voie să mături casa în Ajun, gest aducător de ghinion.

Împodobirea bradului

Deşi majoritatea oamenilor împodobesc bradul de Crăciun chiar și cu o lună înainte, acesta se împodobeşte, de fapt, în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Bradul este împodobit cu globuri, beteală și lumini, simbolizând viața și bucuria. O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă, care simbolizează puritatea sufletului.

Tradiții în diferite regiuni ale țării

Tradiţiile şi obiceiurile se aseamănă în toate regiunile ţării, dar au şi particularităţi regionale. Iată cum se pregătesc de Crăciun locuitorii din Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia şi Dobrogea.

  • Tradiții în Moldova

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

Bucovina este recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.

În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.

  • Tradiții în Maramureș

În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”.

Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor.

O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus.

  • Tradiții în Transilvania

În Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, „butea feciorilor”. Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic).

În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei – „Piţăratul”. Denumirea vine de la „piţărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

  • Tradiții în Banat

În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.

În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii.

  • Tradiții în Oltenia

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.

În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este „Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.

  • Tradiții în Dobrogea

Varianta dobrogeană a „Caprei” este „Struţul”. Tradiţionala costumaţie de Crăciun este făcută în această zonă dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundenţă pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moş Nicolae, pentru a începe repetiţiile. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localităţi în care băieţii se mai organizează după vechile obiceiuri.

Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii „moşoi”. Colindătorii poartă măşti colorate pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-0.5 ° C
-0.4 °
-0.6 °
95 %
4.8kmh
100 %
mie
-0 °
J
-2 °
vin
3 °
S
-0 °
D
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.

EDITORIAL

Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...