În vârtejul iscat de dezvăluirile Recorder și „contrareforma” Justiției, care ar face orice să nu facă nimic din ceea ce ar putea să recredibilizeze sistemul, s-a cam ignorat un alt scandal, cu implicații mult mai nuanțate și mai profunde. Programa de limba română pentru liceu.
O programă moșită în cel mai comunist mod posibil, de unde se poate trage concluzia că încă suferim de secretomanie și securită. Astfel, membrii grupului de lucru implicați în moșirea programei au fost puși să semneze un acord de confidențialitate. Adică reformă cu ușile închise, în buna tradiție de care susținem că ne-am dezbărat. Ce secrete de stat puteau să dezvăluie profesorii de li s-a impus semnarea unui acord abuziv? Dezvăluirea nu vine de la vreo „fițuică online” gen Recorder – așa cum e etichetată redacția de către nume mari din Justiție și Opoziție – ci de la Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, la care se adaugă și vocea lui Liviu Papadima, fost decan și prorector în cadrul Universității București. Cu alte cuvinte, mai mult decât zvonuri. Dacă se pornește de la asemenea maniere de lucru, mai are cineva impresia că dezbaterea publică o să schimbe ceva?
Programa de română, așa cum e gândită pentru clasa a IX-a, are o abordare diacronică (cronologică) ceea ce poate părea logic până la un punct, dar e total incapabilă să stimuleze interesul pentru lectură. Într-o lume în care adolescenții trăiesc conectați la Tiktok, AI și Fake News conectarea cu limbajul arhaic al cronicelor și letopisețelor e de-a dreptul imposibilă.
Limbajul învechit și plictisitor nu e cel mai bun start în studierea literaturii. E ca și cum ai chema prietenii la o chermeză și Barbu Lăutaru ar fi cel cu care inițiezi coloana sonoră. Mda, nici Mocanu, Babașa și alte nume grele din nișă nu sunt de recomandat, dar ați prins ideea. În condițiile în care temeliile analfabetismului funcțional și ca atare sunt solide rău de tot, genul acesta de abordare în studiul limbii române numai bine nu face, rezultatul fiind cât se poate de anticipabil. Toceală de la un capăt la altul. Cu treizeci și cinci de ani în urmă profesoara din liceu ne-a „mărturisit” că un profesor rău e ăla care te obligă să citești opera și apoi să o comentezi după cunoștințele și puterile tale. Ea era profesorul bun, ne dădea comentariile de-a gata. Cam la asta se reducea ora de română, scris după dictare. Se pare că nu ne-am îndepărtat prea mult de acele vremuri. Mult mi-a mai ajutat în viață Macedonski, cu rondelurile lui cu tot.
Cei care apără propunerea asta de programă, cât se poate de lipsită de relevanță contemporană spun că și pe alte meleaguri se practică abordarea diacronică. Adevărat. În Franța și Germania și nu numai așa se procedează, doar că pe acolo elevii au background mult mai solid decât ne lăudăm că avem noi în România. Rezultatele la testările PISA tocmai asta ne spun, că nu e cazul să forțăm cu istoria literaturii încă de la începuturi.
Recomandat ar fi mixt, cu teme universale, în care abordarea cronologică să fie infuzată treptat, nu brutal. E nevoie de realism, dar se pare că tocmai asta ne lipsește, fiecare încearcă să tragă focul la oala lui. S-au găsit vreo câțiva care să „atragă atenția” că scriitorii de romane istorice vor fi dezavantajați, că trebuie să se exprime ca pe vremea lui Pazvante dacă vor să fie credibili. Ete fleoșc! Că la noi tocmai romanul istoric e în grea suferință, în rest se citește pe rupte, nu-i așa? Avem filme în care nemții vorbesc engleză chiar și când sunt singuri și niciunul nu o dă pe troglodisme. Nu romanul istoric are de suferit pentru că, s-avem iertare, ce public ar avea cărți cu personaje care vorbesc ca pe timpul lui Neculce? Romanul istoric e în suferință oricum, însă cu adevărat ar avea de suferit niscaiva băgători de seamă de pe la Academie și institute, care se tem deja că vor rămâne fără obiectul muncii. Ideea e că dacă studierea limbii române s-ar face corect, pe termen lung ar avea de câștigat, dar cine să vadă asta?
Mai pe scurt, noua programă e pe arătură rău de tot. Și, de parcă nu era de ajuns balamucul, mai trebuie să amintim că cincisprezece profesori care au participat la elaborarea acesteia fac parte și din comisia de avizare. Având în vedere că e vorba de limba română, e greu de evitat o comparație cu Hagi, care știm noi, el centra, el dribla, el prelua și tot el înscria. Dacă se poate, tot el valida golul. Atât de multilateral că a bătut limba română la loviturile de departajare, cum bine ilustrează glumele de pe internet. Nu e în regulă deloc ca aceiași oameni să se ocupe și de elaborare, și de avizare, dar noi, ca Hagi, îi dăm înainte. Că înainte se vorbea mai bine.
