spot_img
sâmbătă, decembrie 27, 2025
AcasăNaționalTopul tăcerii în Parlament: PSD și PNL dau cei mai mulți „parlamentari-muți”

Topul tăcerii în Parlament: PSD și PNL dau cei mai mulți „parlamentari-muți”

Din cei 463 de parlamentari, 52 nu au avut niciun discurs în plen. Nicio luare de cuvânt, pe lângă momentul obligatoriu de la începutul de mandat. În schimb, sunt senatori și deputați care au vorbit de peste 100 de ori, precum și chiar de peste 300 de ori. Cine sunt aceștia? 

Potrivit HotNews, în acest an parlamentar, la Camera Deputaților au avut loc 97 de ședințe de plen, iar la Senat – 94.

Nu există niciun parlamentar care să nu fi vorbit niciodată în plen, pentru că toți sunt nevoiți să ia cuvântul când depun jurământul, la început de mandat. În acest caz, pe 21 decembrie 2024.

Citirea jurământului de către un senatori și deputați nu durează mai mult de un minut.

Pentru 52 dintre senatori și deputați a fost singurul moment în care au vorbit, arată datele consultate de HotNews de pe site-urile Camerei Deputaților și al Senatului, privind activitatea parlamentarilor atât pentru sesiunea februarie-iunie, cât și pentru sesiunea septembrie-decembrie.

De unde sunt cei 52 de parlamentari?  

  • 22 dintre ei sunt aleși pe listele PSD – 16 deputați și 6 senatori. Printre ei se numără și Paul Stănescu, lider important al PSD, și Marius Alexandru Dunca, vicepreședinte al partidului
  • 15 parlamentari PNL – 10 deputați și 5 senatori. Printre ei se numără Monica Anisie, fostă ministră a Educației în Guvernele conduse de Ludovic Orban, precum și Vasile Blaga, unul dintre liderii influenți ai partidului și Gheorghe Flutur, senatorul de Suceava care a pierdut în 2024 șefia Consiliului Județean Suceava în fața social-democratului Gheorghe Șoldan.
  • 5 parlamentari sunt de la AUR: 3 deputați și 2 senatori
  • 3 parlamentari sunt de la USR: 2 deputați și un senator
  • 2 parlamentari UDMR
  • Un reprezentant al Minorităților Naționale
  • Un senator al grupului PACE – Întâi România.
  • 3 parlamentari neafiliați – 2 deputați, printre care și Gigi Becali, și senatorul Paul Ciprian Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-u

Unii au luat cuvântul de 2 ori, alții de 300 de ori 

Pe lângă cei 52 de parlamentari care nu au vorbit decât la depunerea jurământului, 36 de parlamentari au vorbit de doar 2 ori, în timp ce 31 dintre ei au mers de 3 ori la tribuna plenului.

Salariul lunar de bază al unui simplu parlamentar, fie că este deputat, fie că este senator, este de 18.720 de lei brut, ceea ce înseamnă aproximativ 11.000 de lei net.

Cine sunt cei mai vorbăreți parlamentari 

La polul opus, membrii conducerii Camerei Deputaților și cei de la Senat sunt în topul celor mai activi parlamentari.

De exemplu, Natalia Intotero (PSD) care este vicepreședintă a Camerei Deputaților și conduce adesea ședințele de plen în lipsa președintelui Sorin Grindeanu, a luat cuvântul de 610 ori în 31 de ședințe. Pe lângă ea, Camera mai are trei vicepreședinți:

  • Gianina Șerban (AUR), care a vorbit de 263 de ori în 40 de ședințe
  • Adrian Cozma (PNL), de 249 de ori în 26 de ședințe
  • Cătălin Drulă (USR) a luat cuvântul de 239 de ori în 22 de ședințe. Informațiile de pe site-ul Camerei Deputaților arată, în schimb, că Drulă a inițiat un singur proiect de lege.

Făcând abstracție de cei care conduc ședințele de plen, există senatori și deputați care au vorbit de peste 100 de ori:

  • Senatorul ales pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT), Gheorghe Vela, a luat cuvântul de 353 de ori în 94 de ședințe
  • Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie a acumulat 140 de intervenții
  • Dumitru Coarnă, deputat neafiliat, a vorbit de la pupitrul din Camera Deputaților de 125 de ori în 55 de ședințe
  • Petrișor Peiu, senator AUR, a vorbit de 99 de ori în 94 de ședințe
  •  Senatorul Daniel Fenechiu ales pe listele PNL, de exemplu, a mers la tribuna Senatului de 98 de ori în cele 94 de ședințe
  • Verginia Vedinaș, deputată S.O.S. România a susținut 87 de intervenții în 55 de ședințe
  • Gabriel Andronache, deputat PNL, a luat cuvântul de 84 de ori în 54 de ședințe
  • Șeful AUR, George Simion, urcat la pupitrul deputaților de 78 de ori în 44 de ședințe
  • Alexandru Dimitriu, unul dintre cei mai vocali membri ai grupului de deputați USR, a vorbit în plen de 76 de ori în 49 de ședințe
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.5 ° C
0.6 °
0.5 °
88 %
5kmh
100 %
S
1 °
D
2 °
lun
3 °
mar
1 °
mie
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prevăzători, oameni au rezervat câteva și pentru Revelion.

EDITORIAL

Mă gândeam să scriu „război informațional”. Dar nu e bine, pentru că finalul războiului ar fi „pace informațională”. Ceea ce înseamnă liniște informațională, adică...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...