Potrivit relatărilor biblice și Sfintei Tradiții, Irod a fost foarte supărat la aflarea vestii ca în regatul sau se va naște un împărat căruia i se vor închina toate popoarele. Astfel, Irod a poruncit celor trei magi sa-l anunțe unde se afla Hristos, Împăratul Care S-a născut: “Si trimițându-i-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc si, daca Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, sa mă închin Lui” (Mt. 2, 8)
Mergând cei trei magi în Betleem sa se închine lui Hristos, nu s-au mai întors la Ierusalim ca sa-l anunțe pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc. La porunca îngerului aceștia s-au întors în tara lor urmând alta cale. Văzând ca a fost înșelat de magi, Irod s-a maniat și a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, din tot Beleemul Iudeii și din împrejurimi, gândind ca astfel va ucide pe noul împărat. S-a împlinit astfel prorocia: “Glas se aude în Rama, bocet și plângere amara. Rahila își plânge copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18). Irod credea ca daca ii va ucide pe toți pruncii, îl va ucide și pe Împăratul Hristos, ignorând însă, ca Împărăția Mântuitorului nu este din lumea aceasta.
Crima aceasta fără seamăn s-a petrecut la un an după Nașterea Mântuitorului, când Irod căuta Pruncul ca o fiara sălbatică, ca sa li ucidă. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfântă și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și astfel a scăpat de mania împăratului.
Tot în aceasta vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de către soldați în Templul din Ierusalim. După moartea acestuia, Irod a pus la cale omorârea bătrânilor lui Israel, cei pe care ii întrebase despre Prunc, și care ii spuseseră ca are sa se nască în Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost uciși: Hircan, Marele Preot, și cei șaptezeci de bătrâni ai Sinedriului.
De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere și nădejde că nu se va mai repeta. Și totuși, a venit iarăși, am căzut simțim că nu s-a schimbat nimic, că toate sunt la fel ca la început.
Însă nu este așa. Când ești pe drum în mișcare nu înseamnă că ai și ajuns la destinație. Poate cazi sau te lovești, te înnămolești, te pierzi, dar nu încetezi să rămâi pe cale. Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? „Grav nu este să cazi, ci să rămâi căzut.”
Încă nu am învățat să prețuim lecțiile simple, pașii cei mici, ritmul armonios. Vrem lucruri strălucite, minunate, înalte, mărețe. Vrem să nu ne doară, să nu lăcrimăm, să se facă totul ușor și repede. Trebuie să înțelegem că de multe ori o cădere ne folosește mult mai mult decât o mare „virtute”. (Pr. Haralambos Papadopoulos)
– Preot Olivian Sandu




