vineri, ianuarie 9, 2026
AcasăLocalTaxele mai mari scot oamenii în stradă. Protest în faţa unei primării...

Taxele mai mari scot oamenii în stradă. Protest în faţa unei primării din judeţ (VIDEO)

Peste 40 de persoane s-au adunat, joi dimineață, în curtea Primăria Vlădeni, pentru a protesta față de majorarea taxelor și impozitelor locale. Oamenii au venit să ceară explicații autorităților locale, după ce Consiliul Local a aprobat o creștere de 63% a impozitelor în acest an. 

Nemulțumiri legate de creșterea impozitelor

Protestatarii spun că majorarea este prea mare și greu de suportat, mai ales în contextul scumpirilor din ultima perioadă. Localnicii au cerut clarificări directe de la primar și de la consilierii locali care au votat hotărârea, solicitând explicații privind necesitatea unei astfel de creșteri și modul în care vor fi folosite fondurile suplimentare colectate.

“Suntem nemulţumiţi de  taxele și impozitele care au fost impuse de către guvern. Domnul primar a propus în Consiliul Local o majorare cu 63,2% a taxelor și impozitelor şi consilieri locali au votat. Oamenii din comună sunt nemulțumiți şi s-au adunat astăzi la Primăria Comunei Vlădini pentru a protesta, a lua măsuri împotriva taxelor și impozitelor. Am venit să vorbim cu domnul primar, cu domnul vice și consilieri care au votat, dar nu sunt prezenți”, a spus unul dintre protestatari.

Oamenii au cerut explicații primarului și consilierilor

Protestul s-a desfășurat pașnic, însă atmosfera a fost tensionată. Cetățenii au solicitat o întâlnire cu primarul comunei Vlădeni și cu aleșii locali care au votat majorarea, pentru a primi răspunsuri concrete legate de fundamentarea deciziei. Primarul a ieşit în faţa oamenilor şi a stat mai bine de o ora de vorbă cu ei.

“Dacă nu plătesc oamenii taxele, va intra primăria în incapacitate. Așa cum este comuna noastră din punct de vedere economic și ținând cont de cât a încasat în anii anteriori, comuna Vlădeni nu își poate asigura banii necesari pentru salariile funcționarilor, pentru însoțitorii persoanelor cu handicap și pentru alte cheltuieli obligatorii stabilite prin lege. La acestea se adaugă investițiile, reparațiile, plata curentului electric pentru iluminatul public și cheltuielile cu salubrizarea comunei. Deci nu, comuna Vlădeni, din veniturile 100% proprii, nu își asigură banii necesari funcționării. Cu mărirea taxelor s-ar putea asigura, dar nu putem asigura bani suficienți pentru investiții. Investițiile vor continua prin alte programe, precum Anghel Saligny și alte măsuri de finanțare”, a spus primarul Voicu Murariu.

Potrivit participanților, creșterea de 63% a impozitelor locale afectează în special familiile cu venituri mici, pensionarii și micii proprietari, care se tem că nu vor putea face față noilor obligații fiscale.

“Trebuie să plătim în plus 63% plus 5,8% rata inflației, undeva la 70%. În bani, anul trecut am plătit undeva la 1700 de lei, anul ăsta undeva peste 2500 de lei. Poate mult mai mult”, a mai spus un protestatar.

Creșterea taxelor și impozitelor locale a generat nemulțumiri și în alte comunități din județ, însă cazul de la Vlădeni este unul dintre puținele în care cetățenii au ales să își exprime public nemulțumirea, direct în fața primăriei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-5 ° C
-4.4 °
-6.7 °
67 %
1.8kmh
10 %
vin
-5 °
S
-3 °
D
-4 °
lun
-2 °
mar
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot nu se repară singură, se poate renunța la semnalizare.

EDITORIAL

Bugetul e costeliv rău de tot, dar asta nu înseamnă că băieții aflați la butoane iau măsurile care se impun cu adevărat. E drept,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...